In aceasta seara, sportul-rege va pune stapanire pe -Batranul continent-, meciurile programate in penultima runda a preliminariilor Euro 2004 starnind un interes major. Nici nu s-ar putea altfel, caci punctele puse in joc pot decide calificarea sau accesul in jocurile de baraj. Exceptand intalnirile din grupele 6 si 7, in celelalte exista cel putin o confruntare cu statut de -derby de zile mari-. Pe aceleasi coordonate cu meciul tricolorilor la Copenhaga se pot plasa partidele de la Praga, Belgrad sau Varsovia, unde galonatele Olanda, Italia si Suedia vor avea de suportat asaltul unor formatii gazda pentru care cele trei puncte sunt vitale. Nu mai mica va fi presiunea ce va apasa pe umerii fotbalistilor reprezentativelor Rusiei si Belgiei, care si in cazul unui egal isi vad risipite ultimele iluzii de a urca macar pe locul ce duce la baraj. In fine, nici Germania nu poate fi linistita, criza de forma si de rezultate din acest an infigand ghimpele indoielii in sufletele fanilor Mannschaft-ului. Dar iata programul zilei:
Grupa 1: Israel – Malta
Slovenia – Franta
Grupa 3: Cehia – Olanda
Rep. Moldova – Belarus
Grupa 4: Polonia – Suedia
Letonia – Ungaria
Grupa 5: Germania – Scotia
Ins. Feroe – Lituania
Grupa 6: Irlanda de Nord – Armenia
Spania – Ucraina
Grupa 7: Anglia – Liechtenstein
Slovacia – Macedonia
Grupa 8: Belgia – Croatia
Andorra – Bulgaria
Grupa 9: Tara Galilor – Finlanda
Serbia/Muntenegru – Italia
Grupa 10: Rusia – Elvetia
Albania – Georgia