Home Sport Fanii au ales-o pe Halep, jurnaliștii pe Williams

Fanii au ales-o pe Halep, jurnaliștii pe Williams

DISTRIBUIŢI

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul unu mondial, a fost desemnată vineri „Jucătoarea anului” în circuitul WTA, titlu pe care îl primește pentru a șasea oară în cariera sa.

Printre candidatele la această distincție s-a numărat și românca Simona Halep, finalistă în 2014 la Roland Garros, precum și la Turneul Campioanelor de la Singapore.

De menționat că Simona Halep a fost preferata fanilor pentru titlul de „Jucătoarea anului”, românca acumulând 48 la sută din voturi în cadrul anchetei organizate de WTA, față de 21 la sută primite de Williams. Americanca a fost, însă, aleasa jurnaliștilor, obținând 36 dintre cele 58 de voturi ale acestora.

Celelalte nominalizate au fost chinezoaica Na Li (victorioasă la Australian Open), rusoaica Maria Șarapova (câștigătoare la Roland Garros), jucătoarea cehă Petra Kvitova (victorioasă la Wimbledon) și americanca Serena Williams (câștigătoare la US Open și la Turneul Campioanelor de la Singapore).

În vârstă de 33 ani, Serena Williams a reușit în 2014 să-și treacă în palmares al 18-lea titlu de Mare Șlem, un record pentru tenisul profesionist feminin, la fel ca și premiul de 4 milioane de dolari pe care l-a încasat după victoria de la US Open, cel mai mare plătit până acum unei jucătoare în „sportul alb”.

Însă, cea mai impresionantă performanță reușită de Serena Williams în 2014 a reprezentat-o cele 12 victorii în 13 meciuri disputate împotriva adversarelor din Top 10, singurul eșec fiind înregistrat în fața Simonei Halep, luna trecută, în faza grupelor de la Turneului Campioanelor. Americanca s-a revanșat, însă, după scurt timp, învingând-o pe reprezentanta țării noastre în finala competiției de la Singapore.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.