Se pare ca apar deja probleme, in ceea ce priveste selectia, pentru antrenorul primei reprezentative a tarii noastre, Puiu Iordanescu. De ce? Jucatorul lui Besiktas, Daniel Pancu, va solicita sa nu se prezinte la echipa nationala a Romaniei in vederea meciului amical cu Lituania, care se va disputa pe 30 aprilie, la Kaunas, a anuntat presa turca. -Fotbalistul roman va cere sa nu joace in acest meci, asta fiind si dorinta antrenorului Mircea Lucescu-, se scrie in -Radikal-. Nu se precizeaza motivul acestei solicitari, dar, cel mai probabil, Lucescu intentioneaza sa-l menajeze pe Pancu, avand in vedere o mai veche accidentare la genunchi a atacantului -vulturilor-. Dupa ce a pierdut restanta cu Diyarbakirspor, 0-1, in fapt prima infrangere din editia actuala, si mai are doar un punct avans in clasament in fata Galatei, Besiktas incepe sa aiba emotii…
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane