Home Sport Federer, nerabdator sa evolueze la Australian Open

Federer, nerabdator sa evolueze la Australian Open

DISTRIBUIŢI

Tenismenul elveţian Roger Federer a arătat că este nerăbdător să debuteze la ediţia din acest an a open-ului Australiei şi a început deja antrenamentele de pe arena din Melbourne. Cu aproximativ două săptămani înainte de începerea competiţiei de la Antipozi, numărul unu în clasamentul ATP este primul deţinător al trofeului care încearcă suprafaţa de joc din Australia.

Federer s-a antrenat timp de o jumătate de oră pe Melbourne Park, fiind asistat de antrenorul său, Tony Roache. De asemenea, elveţianul a fost însoţit şi de prietena sa, Mirka Vavrinec, o fostă practicantă a -sportului alb-.

Tehnicianul lui Roger Federer a declarat la sfarşitul sesiunii de pregătire că l-a sfătuit pe elevul său să renunţe la turneul ce se desfăşoară în aceste zile la Doha, în Dubai. -Nu sunt îngrijorat de faptul că Roger nu evoluează la turneul de la Doha. Cred că este în beneficiul său o perioadă de pregătire în care trebuie să se refacă. Anul trecut a fost unul extrem de greu pentru el, iar cateva sesiuni de pregătire sunt de ajuns-, a precizat Tony Roache.

În timpul antrenamentului, Federer a fost urmărit din tribună şi de directorul open-ului australian, Craig Tiley, care s-a declarat încantat de faptul că tenismenul a ales să vină mai devreme la Melbourne. -Este extraordinar să-l avem pe Roger aici, aşa devreme, şi este evident că se simte foarte bine la Melbourne. Am avut o conversaţie cu el şi mi-a spus că iubeşte foarte mult acest oraş şi că abia aşteaptă să debuteze la competiţia din acest an-, a declarat Craig Tiley.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.