Home Sport „Fiara” vrea să continue la CSMS Iași

„Fiara” vrea să continue la CSMS Iași

DISTRIBUIŢI

 

Formația CSMS Iași este foarte aproape de promovarea în primul eșalon, ocupând, în acest moment, pe locul I al play-off-ulul Seriei I a Ligii a II-a. Antrenorul Marius Lăcătuș își dorește foarte mult să continue în Copou, dar susține că primul său obiectiv este ca elevii săi să se mențină pe prima poziție a clasamentului. „Vreau să rămân la Iaşi şi în Liga I. Dar până atunci, vreau să rămânem concentraţi până la final şi să terminăm play-off-ul pe primul loc. Nu pot să spun cum va arăta echipa în Liga I atâta timp cât nu suntem acolo şi nu ne măsurăm forţele cu cei care sunt acolo. Aşa, la televizor, de pe canapea sau din fotoliu, este uşor să vorbeşti! Să vedem când vom întâlni echipele de Liga I pe teren”, a declarat Marius Lăcătuș.

 

Antrenorul ieșenilor a precizat că nu are preferințe privind cea de-a doua formație din Seria I care va lua drumul primului eșalon: „Eu vorbesc doar despre echipa mea. Ştiu că suntem pe locul I şi vreau să rămânem acolo. Restul lucrurilor nu mă interesează. Cine va termina pe locul al doilea şi cine are sau nu drept de promovare este mai puţin important pentru mine. Noi trebuie să ne apărăm corect şansele până la capăt, indiferent dacă Rapid ia sau nu licenţa”.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.