„Voi juca până la sfârşitul anului, dar acesta a fost ultimul meu meci aici, la New York. În principiu voi juca la Wuhan şi Beijing. Acestea sunt singurele două turnee la care ar urma să joc”, a spus Pennetta în conferinţa de presă de după finala US Open.
Întrebată dacă ar mai adăuga programului său încă un concurs, respectiv Turneul Campioanelor, Pennetta a răspuns: „Desigur. Dacă există această şansă, da”.
Jucătoarea italiană Flavia Pennetta, locul 26 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (4), 6-2, pe compatrioata sa Roberta Vinci, numărul 43 mondial, şi a câştigat US Open, cea mai importantă performanţă a carierei sale, după ce în semifinale a învins-o pe Simona Halep.