Home Sport Gherman și Deaconu, delegați în străinătate

Gherman și Deaconu, delegați în străinătate

DISTRIBUIŢI

Un arbitru de futsal și un observator român vor oficia în această săptămână în două competiții diferite organizate de UEFA, informează Federația Română de Fotbal.

Potrivit sursei citate, Gabriel Gherman este arbitru de futsal și a fost delegat să conducă meciuri din grupa E a primului tur din Champions League. Jocurile vor avea loc între 27 si 30 august în localitatea austriacă Schwaz. Participă echipa gazdă FSC Schwaz, campioana Belarusului, MFC Stolitsa Minsk, campioana Andorrei, FC Encamp și cea a Armeniei, Talgrig Yerevan.

Gherman este singurul arbitru român delegat să conducă meciuri din această fază a competiției. Alături de el, în Austria vor mai oficia Fredric Nilholt (Suedia), Simon Rogers (Irlanda) și Damian Jaruchiewicz (Polonia). Ei vor fi observați de cipriotul Antonis Petrou.

Alexandru Deaconu a fost și el delegat de UEFA ca observator de arbitri la partida dintre Hajduk Split și Dnepr Dnepropetrovsk, contând pentru returul play-off-ului Europa League. Jocul va fi condus de o brigadă din Turcia, formată din: Huseyin Gocek – Mustafa Emre Eyisoy, Orkun Aktas – Mete Klakavan. Observator de joc va fi danezul Benny Jacobsen. Meciul se va disputa la Split, joi, 28 august, de la ora 20:00. Pentru Deaconu aceasta este a treia delegare în actuala ediție a Europa League. Precedentele au fost: Rosenborg – Jelgava 4-0, în manșa I a primului tur preliminar și Zimbru Chisinau – SV Grödig 0-1, din manșa secundă a turului 3 preliminar.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.