Dupa ce, in propria lui tara, mai marii fotbalului s-au ferit (iertata-ne fie expresia) ca dracul de tamaie sa-l vada pe Gica Popescu intr-o functie manageriala, la echipa nationala sau, mai rau pentru ei, la federatie, iata ca acest lucru este pe cale a se produce in -Il Calcio-. Adica, in cel mai puternic campionat al lumii, acolo unde calitatile fundasului oltean sunt pe cale de a fi recunoscute nu doar in teren, ci si in afara lui.
Astfel, potrivit prestigiosului site de stiri sportive -calciomercato.com-, Gica Popescu ar putea deveni, foarte curand, antrenor secund la Lecce, formatie la care continua sa evolueze si ca jucator. Lecce a pierdut, duminica (1-3), meciul disputat pe teren propriu, in fata Bresciei, in etapa a XX-a a campionatului italian. Spre nemultumirea patronilor sai, teamul lui Popescu a ajuns pe un loc retrogradabil, 16, motiv pentru care antrenorul principal Alberto Cavasin si elevii sai au avut, ieri dimineata, chiar la stadion, o lunga intrevedere cu conducerea clubului. In cursul dupa-amiezii, era programata o noua intalnire, de data aceasta intre Cavasin si directorul sportiv Pantaleo Corvino.
Conform aceleiasi surse, Cavasin a primit un termen de numai doua saptamani pentru a redresa situatia echipei. Dar, atentie: Lecce va intalni, in aceasta saptamana, pe Juventus, in deplasare, iar saptamana viitoare, pe Verona, pe teren propriu.
In cazul unor rezultate negative, destul de probabile din pacate, doua sunt, in acest moment, optiunile conducerii clubului: angajarea unui antrenor cu experienta, precum Marco Tardelli, Mauro Sandreani, Francesco Oddo (varianta, totusi, mai putin probabila, ea fiind si foarte costisitoare), sau promovarea in functia de -principal- a tehnicianului de la echipa de tineret, Roberto Rizzo. -Acesta ar urma sa fie ajutat de veteranul roman Gheorghe Popescu, ce va fi antrenor-jucator-, noteaza, in finalul stirii, -calciomercato.com-.
Daca n-a fost bun la noi, merge la italieni, nu-i asa?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















