După ce a dat suporterilor din țară emoții în meciul tur, Rulmentul Brașov s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Cupelor la handbal feminin, învingând clar sâmbătă pe teren propriu, cu scorul de 25-20 (14-9), echipa Debrecen, din Ungaria.
Formația antrenată de fosta glorie a handbalului feminin românesc Mariana Târcă a avut în partida de sâmbătă drept principale marcatoare pe Vizitiu – 8 goluri, Neagu – 6, și Gogârlă, respectiv Woo, cu câte 4 de fiecare. De la echipa adversă s-au remarcat Beniats (5 goluri) și Csaki (4 goluri).
Cu toate că echipa de la poalele Tâmpei a jucat foarte bine, iar calificarea a reușit să facă mulți români fericiți, vedetele serii nu au fost fetele Marianei Târcă, ci suporterii, puțin cam prea pătimași pentru un eveniment de o asemenea anvergură. Atât în afara Sălii Sporturilor "Dumitru Popescu Colibași", cât și în tribune, înaintea partidei, grupuri de fani ai celor două echipe au fost implicate în incidente violente. Cu o oră înainte de meci, grupul de suporteri ai formației Debrecen s-a intersectat în fața unui centru comercial din apropierea sălii cu galeria Rulmentului, din care făceau parte și susținători ai echipei de fotbal FC Brașov. Cele două grupuri s-au luat la bătaie, profitând de lipsa reprezentanților Jandarmeriei din acea zonă.
Incidentele au continuat și în incinta Sălii Sporturilor, unde doi suporteri unguri s-au bătut cu mai mulți susținători brașoveni la toaletă. Spiritele s-au calmat după intervenția forțelor de ordine, care i-au evacuat pe fanii turbulenți.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane