Echipa de handbal masculin HCM Constanța nu a avut noroc la tragerea la sorți a meciurilor din cadrul semifinalelor Cupei EHF. Formația noastră va da piept, în primul meci din Final Four-ul de la Berlin, cu francezii de la Montpellier, adversar pe care își dorea să îl evite. Portarul Mihai Popescu nu s-a ferit să admită că misiunea sa și a colegilor săi este una foarte grea, dar i-a asigurat pe suporterii „rechinilor” că vor face tot posibilul să dea peste cap calculele hârtiei. „Vom întâlni o echipă foarte puternică, poate singura pe care am fi vrut să o evităm. La acest nivel însă nu mai poţi spune că un meci ar fi putut fi mai uşor decât altul. Cred că nici francezii nu ne pot considera pe noi un adversar accesibil, pentru că am demonstrat că ne putem lupta cu oricine şi putem, câştiga în faţa oricărei formaţii. Montpellier are în componenţă mulţi internaţionali francezi, iar sosirea lui Omeyer este un mare plus pentru ei. Nu pot spune dacă sunt mai buni sau mai slabi decât în urmă cu patru ani, când i-am învins în Liga Campionilor. Şi noi şi ei au schimbat mulţi dintre jucători. Pentru mine va fi o ambiţie personală să fac o partidă şi mai bună împotriva lui Omeyer (n.r desemnat în urmă cu patru ani cel mai bun portar din toate timpurile)”, a declarat Mihai Popescu.
În cealaltă semifinală, programată tot pe 17 mai, vor da piept Fuchse Berlin şi Pick Szeged, iar finala va avea loc o zi mai târziu.