Home Sport Hocheiștii „români” au cântat imnul Ungariei la meci

Hocheiștii „români” au cântat imnul Ungariei la meci

DISTRIBUIŢI

La nici două săptămâni după ce juniorul Florin Cosmin Marinescu, în vârstă de 15 ani, a fost bătut cu prosoapele de coechipierii maghiari de la lotul național, chiar de Ziua Națională a României, hocheiul pe gheață a dat o nouă lovitură patriotismului. Jucătorii care ne reprezintă țara îmbrăcați într-un echipament care pe piept are imprimată stema statului într-o variantă supradimensionată au oferit un nou moment josnic, prin care au ținut să demonstreze care este adevărata lor naționalitate. Aliniate la centru, garniturile României și Ungariei au ascultat liniștite, la propriu, imnul statului nostru, apoi au format un cor comun la intonarea celui maghiar. Moment urmat de o nouă cântare antipatriotică oferită de jucătorii care ne reprezintă, și anume interpretarea, alături de adversari și de spectatorii prezenți în tribunele de la Miercurea Ciuc, imnului Ținutului Secuiesc.
Sunt șanse reduse ca oficialii Federației Române de Hochei pe gheață să ia vreo măsură pe plan intern, dat fiind că oficialii sunt tot de naționalitate maghiară și încurajează o astfel de atitudine, sfidătoare la adresa poporului pe care grupul respectiv de sportivi îl reprezintă. Salvarea ar putea veni din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român sau a Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, cel de-al doilea for fiind condus de fosta atletă Doina Melinte. Rămâne de văzut dacă se va lua vreo măsură, în funcție și de părerea personală a vicepreședintelui ANST, Széll L?àÔÇÿrincz…

Robert Jugravu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.