Caravana primului esalon fotbalistic se repune in miscare, runda cu numarul 5 avand menirea de a face uitat gustul amar lasat de acel 2-2 dictat de arbitrul Meier, la Copenhaga. Cum drumul tricolorilor a fost barat de penibilul fluieras helvet, suporterilor romani nu le-a mai ramas decat speranta ca echipele de club le vor oferi satisfactii in campionat si in Cupa UEFA. Minivacanta oferita de meciurile nationalei a permis antrenorilor de pe prima scena sa caute solutii pentru a remedia deficientele constatate in sfertul de tur consumat pana acum. Daca le-au gasit sau nu, ne vom convinge curand.
Programul partidelor de la finalul acestei saptamani pare sa avantajeze fragilul lider din Ghencea, trupa lui Piturca primind vizita timisorenilor. Ros-albastrii pornesc ca favoriti, insa nu trebuie uitat ca Poli AEK are inca intact acel zero din dreptul infrangerilor. In plus, bucurestenii nu pot conta pe serviciile lui Aliuta, Dinita, Radu Niculescu si Paraschiv, inca nerefacuti dupa accidentarile suferite cu ceva vreme in urma. Mult mai dificila se anunta misiunea celorlalte team-uri din Capitala, care au statut de vizitatoare. Dinamo va juca pe stadionul de la malul Dunarii, trupa lui Andone fiind inca in cautarea primului punct cucerit afara. -Cainii- au intreg lotul valid si pentru a nu pierde contactul cu podiumul au nevoie de toate punctele, mai ales ca urmatoarea iesire va fi una de infern, in Banie. Galatenii insa, au castigat la capitolul omogenitate si sunt in stare sa strice socotelile dinamovistilor. Un meci la fel de dificil ii asteapta si pe giulesteni, care poposesc pe stadionul lui Sechelariu. Dupa startul catastrofal, Bacaul -a crescut- de la meci la meci, pentru Mircea Rednic principalul obiectiv fiind acum anihilarea trioului Cursaru – Cristea – Narcis Raducan. De urmarit cum va functiona atacul giulestean dupa despartirea de Florin Bratu. Un meci interesant se anunta si cel din Banie, unde oltenii cauta sa demonstreze ca esecul la scor de forfait din partida cu Farul a fost doar un accident. Inconstanta cu care ne-a obisnuit echipa lui Sorin Cartu poate fi speculata de brasoveni, oaspetii avand nevoie de puncte adunate afara pentru a drege un -adevar- aflat in suferinta. Situatie incomoda pentru stegari, dar Lacatus a demonstrat, nu o data, ca poate gasi solutii pentru iesirea din impas.
Si zona minata are parte de un derby. Desigur, unul al suferintei. Protagoniste sunt cele doua noi promovate, FC Oradea si Apulum. Bihorenii au punctat la impresia artistica, insa gustul succesului nu l-au simtit inca. Acum este un moment prielinic ca fotbalistii lui Ionut Popa sa-si fericeasca fanii, iar o eventuala victorie ar echivala cu pasarea lanternei.
PROGRAMUL SI ARBITRII
Sambata
Ora 16.00: Otelul Galati – Dinamo Bucuresti (Prima TV)
Arbitri: Anton Helesteanu/Fl. Hancu si M. Beudean
Ora 17.00: FC Oradea – Apulum Alba Iulia
Arbitri: Viorel Anghelinei/D. Iliescu si P. Gheba
FC Arges – Ceahlaul Piatra Neamt
Arbitri: Tiberiu Lajos/D. Lazarescu si M. Deaconu
Ora 20.00: Universitatea Craiova – FC Brasov (TVR 2)
Arbitri: Alexandru Tudor/Cr. Marinescu si D. Bargaoanu
Duminica
Ora 19.45: FCM Bacau – Rapid Bucuresti (Romania 1)
Arbitri: Cristian Balaj/A. Onita si S. Buzarnescu
Ora 20.00: Steaua – Poli AEK Timisoara (PRO TV)
Arbitri: Iosif Biro/N. Meghesan si C. Bochis
– Meciurile FC National – Petrolul Ploiesti si Farul Constanta – Gloria Bistrita s-au disputat aseara si nu se terminasera pana la ora inchiderii acestei editii
CLASAMENT
1. Steaua Bucuresti 4 2 2 0 7-2 8
2. Rapid Bucuresti 4 2 2 0 6-2 8
3. FC Arges 4 2 1 1 8-4 7
4. Ceahlaul P. Neamt 4 2 1 1 7-3 7
5. Universitatea Craiova 4 2 1 1 4-3 7
6. Dinamo Bucuresti 4 2 0 2 6-4 6
7. Gloria Bistrita 4 2 0 2 5-4 6
8. Poli AEK Timisoara 4 1 3 0 3-2 6
9. FCM Bacau 4 1 2 1 6-8 5
10. Petrolul Ploiesti 4 1 2 1 3-5 5
11. Farul Constanta 4 1 1 2 7-7 4
12. FC Brasov 4 1 1 2 7-9 4
13. Otelul Galati 4 1 1 2 3-5 4
14. Apulum A. Iulia 4 1 1 2 2-8 4
15. FC National 4 1 0 3 3-10 3
16. FC Oradea 4 0 2 2 2-4 2