Internazionale Milano traverseaza o perioada excelenta, reusind sa castige al treilea trofeu din 2006, invingand cu 4-3 pe AS Roma in Supercupa Italiei. Seria succeselor a fost deschisa la finalul sezonului trecut prin adjudecarea Cupei Italiei, invingand in finala pe AS Roma cu scorul general de 4-2. A urmat apoi penalizarea celor de la Juventus si AC Milan pentru implicarea in scandalul meciurilor trucate, care a facut ca titlul de campioana a Italiei sa revina dupa 13 ani in curtea -nerro-azzurilor-. In urma acestei decizii, Supercupa Italiei, programata pentru data 26 august, a trebuit sa-si schimbe protagonistii. Inter a trecut in locul campioanei, in timp ce AS Roma, desi a pierdut ultimul act al competitiei KO, a jucat pentru o seara rolul castigatoarei, reeditandu-se astfel finala Cupei.
La capatul unui joc spectaculos, care a avut parte de multe goluri, rasturnari de scor, prelungiri si o eliminare, cea care s-a impus a fost tot Inter, care a marcat golul victoriei in minutul 95, gratie reusitei lui Figo. Chivu a fost folosit de antrenorul romanilor, Luciano Spalletti, chiar din primul minut, insa a fost nevoit sa plece mai devreme la vestiare dupa ce a vazut cartonasul rosu pentru ca l-a aplaudat ironic pe central. -Acel gest, de a-l aplauda pe arbitru, nu sunt de acord cu asa ceva. Ajunge cu astfel de lucruri, nu le mai accept-, a afirmat Spalletti.
AS Roma a inceput in forta partida, inscriind pana la pauza de trei ori (Mancini *13, Aquilani *24, *34), in timp ce Inter a punctat prin Vieira. La reluare, -nerro-azzuri- si-au impus jocul, reusind egalarea prin golurile marcate de Crespo (*65) si Vieira (*74). Au urmat prelungirile, in care Figo si-a aratat din nou clasa, inscriind printr-un sut spectaculos, care nu i-a lasat nici o sansa lui Doni.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 29.04.2025, 14:33:11