Anghel Iordănescu, fost senator UNPR, și-a asigurat cu ultimul meci disputat la EURO 2016, România-Albania, prezența în top 5 al antrenorilor care au pregătit aceeași selecționată în cel puțin 100 de meciuri și sunt încă în activitate. Înaintea sa se află Oscar Tabarez (Uruguay, 167), Joachim Low (Germania, 133), Fatih Terim (Turcia, 124) și Vicente Del Bosque (Spania, 112).
Deși a fost senator al României, n-a fost în stare să facă nimic pentru fotbal. Se pare că nici ca antrenor n-a fost!
Delegația echipei naționale a revenit marți dimineață din Franța, acolo unde a participat la EURO 2016. „Eu sunt principalul vinovat. În numele echipei, dar și eu personal, vreau să îmi cer scuze în fața suporterilor, a iubitorilor de fotbal din România. Îmi asum aceste rezultate, îmi asum comportarea și evoluția echipei la acest Campionat European. Regret enorm de mult, mai departe trageți dumneavoastră concluziile”, a afirmat Anghel Iordănescu pe Aeroportul Henri Coandă.
Iordănescu a explicat și care sunt motivele eșecului la EURO 2016, el a răspuns: „Nivelul fotbalului românesc, problemele fotbalului românesc ne-au adus în această situație”.
Președintele Federației României de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că „rezultatul, acest eșec din care ar trebui să învățăm destul de multe, reprezintă o consecință a unei investiții care nu a avut loc timp de 24 de ani”, a adăugat Burleanu.
Jucătorii nu au dorit să facă declarații la sosirea la București și li s-a strigat: „Sunteți de râs. Sunteți o bătaie de joc”.
Sugestiva fotografie a fost surprinsă de Codrin Prisecaru de la Evenimetul zilei și surprinde exact esența ascensiunii politicienilor în orice funcții: ai spate, urci!