… Este marti dimineata. Au trecut trei zile de la marea victorie a lui Leonard Doroftei asupra lui Raul Balbi si mi-e greu sa mai scriu ceva dupa ce presa din tara a varsat tone de cerneala si a consumat multa hartie vorbind elogios despre meciul care a adus boxului romanesc cea mai mare victorie din intreaga sa istorie.
Si totusi nimeni nu a scris vreun cuvant de multumire adresat celui care, sambata seara, printr-un enorm sacrificiu, ne-a umplut tuturor inimile de bucurie, facandu-ne sa ne simtim din nou mandri ca suntem romani. O voi face eu, in cele ce urmeaza…
Iti multumesc, Dorule, pentru ca, -de fiecare data cand te-ai simtit obosit, te-ai gandit ca ai ceva de facut pentru Romania-. Sunt cuvintele pe care mi le-ai spus, cu numai trei zile inaintea meciului vietii tale, si pe care le-ai tinut minte, atunci cand luptai, cu doua arcade sparte, varsand sange pentru TARA TA.
Iti multumesc, Dorule, pentru ca, anul trecut, intr-o frumoasa seara de iulie, la Atlantic City, dupa ce ai mai facut inca un pas spre centura cu diamante, printr-un knock-out (runda a noua) asupra irlandezului O*Malley, ai sarit peste corzile ringului si ai venit sa-i saluti pe cei numai patru romani prezenti in sala. Printre ei eram si eu. Venisem la -Bally*s- nu pentru a ma distra, ci pentru a fi langa tine. Dupa meci, in ziarele din tara, citeam numai cateva randuri despre performanta ta, colegii de acolo fiind -ocupati- cu mai marii zilei sau cu borfasii de rand…
Iti multumesc, Dorule, pentru ca mi-ai oferit, cu generozitate, privilegiul de a scrie despre tine, intr-un ziar mic, dar cu inima mare pentru sportivii nostri, poate singurii care mai fac ceva pentru Romania.
Iti multumesc, Dorule, pentru ca, duminica dimineata, la ora 5.00 (!), dupa o lupta infernala, obosit si nedormit, mi-ai raspuns la telefon si mi-ai spus cateva cuvinte care imi vor ramane in minte pentru totdeauna. Le repet: -Sunt fericit ca am cucerit centura mondiala, nu atat pentru mine, cat pentru tara noastra. Cu ranile, nu va faceti probleme. Doctorii m-au cusut si nu am nimic. Eu sunt un luptator si m-am obisnuit cu lucrurile astea. Am avut un meci greu, cu un adversar foarte tare, nimeni altul decat detinatorul titlului mondial. Desi el a inceput mai bine, am reusit sa-l stopez si sa controlez lupta in ultimele reprize, cele decisive-.
Iti multumesc, Dorule, ca ai acceptat sa vii la noi, la New York, sa te sarbatorim, asa cum se cuvine. Iti promit ca te vei simti la fel de bine ca acasa, in Romania, unde, probabil, vei fi primit ca un rege. Mai ales de unii care se vor inghesui sa traga foloase de pe urma sacrificiului tau. Nu uita asta!
Iar pentru cei, destui, care pun la indoiala victoria ta, eu am cateva argumente: sa se uite in caseta tehnica a meciului, unde vor vedea ca ai avut cu 150 de lovituri mai multe decat adversarul, intr-un meci in care s-au schimbat aproape 2.000 de pumni (!!!); sa nu uite cuvintele lui Larry Merchant, cel mai bun comentator de box din America, cel care te-a comparat cu Rocky Balboa, spunand ca nu a mai vazut un asemenea meci de 45 de ani!; sa nu uite ca toti arbitrii experimentati iau decizia in ultimele trei-patru reprize, atunci cand se vede cine este in picioare, adica cine termina meciul mai bine; in final, sa citeasca declaratiile adversarului tau, din care citez: -Asa este viata. Sunt suparat pe mine pentru ca i-am oferit romanului cadou ultimele doua runde, cand am fost inferior. Mi-a rupt mainile. Imi bloca loviturile si ma dureau bratele-.
Si iarta-ma, Dorule, ca nu am venit la meci. Biletul de avion costa 1.700 de dolari, si, de unde atata banet la un parlit ca mine, care, pe deasupra, mai trebuia sa faca, impreuna cu MMI-ul, ziarul asta -mic-?…
Grigore L. Culian – editor New York Magazin, pentru Lumea Sporturilor, suplimentul de sport editat de Mircea M. IONESCU, si pentru ziarul -Curentul-
