Pugilistul Jo Jo Dan, pe numele său real Ion Ionuț, se află în plină pregătire pentru lupta cu turcul Aydin Selcuk, în fața căruia a pierdut în luna iunie, în urma unei decizii controversate. Românul nu crede că adversarul său va avea vreun avantaj pentru că boxează în fața propriilor spectatori, la Trabzon, și spune că este pregătit să demonstreze că că este mai valoros decât adversarul său. „Mă simt foarte bine și de-abia aștept să ajung în ring cu Aydin pentru «treburile noastre neterminate», așa cum spune și posterul. Nu-i place să fie pus sub presiune. Am stilul cu care îl pot învinge. Am făcut-o o dată și o voi face din nou. Am pierdut acel meci numai pe hârtie. În mintea mea, sunt încă neînvins. Ce e diferit acum e că am mai multă încredere în capacitatea mea de a lupta cu pugiliști de top de la categoria semimijlocie. Am prins experiență din prima luptă. Am început să am încredere că am puterea să mă lupt la un nivel înalt, în ciuda rezultatului oficial. Îmi voi folosi această experiență pentru a-l învinge. Nu sunt afectat că meciul se dispută în Turcia. Suntem doar noi doi în ring”, a declarat Jo Jo Dan.
Robert Jugravu