Portarul Dusan Kuciak a lipsit nemotivat de la reunirea lotului vasluian, iar conducătorii grupării moldovene au aflat că ar fi semnat cu Legia Varșovia. Cu toate acestea, președintele Constantin Zotta e convins că fotbalistul va reveni în cel mai scurt timp la echipă, unde este dorit în continuare. „Am trimis adresă la clubul Legia Varșovia, unde se auzise că ar fi semnat Kuciak, pentru a-i înștiința de situația portarului nostru. Probleme din astea sunt în toată lumea, dar se rezolvă. Eu sunt convins că Dusan Kuciak se va alătura în zilele următoare lotului aflat în cantonamentul din Austria. Am discutat cu el la telefon și i-am mulțumit pentru ce a făcut la Vaslui și că poate ajuta în continuare echipa pentru obiectivele pe care și le-a propus pentru noul sezon competițional“, a declarat Zotta.
FC Vaslui va evolua în preliminariile Ligii Campionilor, după ce FC Timișoara și-a pierdut dreptul de joc în cupele europene din cauza neacordării licenței.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane