Home Sport Lectia lui Benitez

Lectia lui Benitez

DISTRIBUIŢI

Duelul ultimelor două caştigătoare ale trofeului Champions League a fost adjudecat de către Liverpool, chiar dacă FC Barcelona i-a învins pe -cormorani- cu 1-0 pe -Anfield Road-, prin reuşita lui Eidur Gudjohnsen din minutul 75. Englezii s-au calificat mai departe, graţie victoriei din tur cu scorul de 2-1. Partida a fost prefaţată de laudele celor doi antrenori, Benitez şi Rijkaard afirmand că ar cunoaşte pe de rost tactica adversarului. Învingător a fost tehnicianul englezilor, Liverpool dominand clar ostilităţile pe de terenul de joc, statisticile subliniind inferioritatea catalanilor. Astfel, chiar dacă Barca a avut o posesie superioară cu peste 7 minute, -cormoranii- au fost mai eficienţi, avand nouă şuturi pe poarta lui Valdes, faţă de doar cinci ale campioanei Europei, britanicii mai expediind alte şase şuturi spre poartă, comparativ cu cele două ale spaniolilor. Benitez a demonstrat astfel că atunci cand a afirmat că jocul Barcelonei nu mai are niciun secret pentru el, a vorbit în cunoştinţă de cauză, cu toate că victoria catalanilor i-ar putea reaminti antrenorului originar din Spania că ratările propriilor elevi pot răsturna orice calcul teoretic. Interesant este că, la finalul meciului, ambii tehnicieni au avut acelaşi discurs. Benitez a declarat că -totul a fost aproape perfect, în afara golului primit-, în timp ce Rijkaard a avut doar cuvinte de laudă pentru fotbaliştii săi: -Am fost eliminaţi din Liga Campionilor, dar eu sunt mandru de spiritul de luptă al echipei mele, nu le pot reproşa nimic jucătorilor mei-. La finalul meciului, cei doi tehnicieni au avut cuvinte de laudă pentru evoluţia echipei adverse.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.