Vine Beckham la Madrid?
Dupa fulminantul meci din Liga Campionilor, in care Beckham a fost folosit doar in repriza a doua, n-ar fi exclus ca acesta s-o paraseasca pe Manchester, date fiind relatiile sale glaciale cu Sir Alex Ferguson. Publicatia germana -Sport Bild- chiar a anuntat perfectarea transferului lui Beckham la Real Madrid, in schimbul sumei de 36 milioane de euro. Jucatorul se va transfera la Real din vara, va semna un contract pana in 2007 si va incasa un salariu de noua milioane de euro pe an. In schimbul lui Beckham, Real va achita clubului englez suma de 36 milioane de euro si va ceda doi jucatori, Fernando Morientes si Steve McManaman. David considera ca transferul sau la Madrid reprezinta incununarea carierei sale de fotbalist: -Cu Manchester United am castigat totul. Am nevoie de aceasta noua provocare-. Presedintele Florentino Perez a afirmat ca -din punct de vedere financiar, Beckham nu reprezinta o problema pentru noi. Astfel de jucatori aduc intotdeauna mai multi bani decat se cheltuiesc pentru cumpararea lor-.
Se mai spune ca Victoria, sotia lui David, ar fi luat deja legatura cu -British Council School-, situata in cartierul madrilen de lux Salamanca, unde ar urma sa fie inscris fiul lor, Brooklyn, in varsta de patru ani.
Machlas, arestat temporar
Se mai intampla, iata, si pe la altii. Atacantul elen al formatiei FC Sevilla, Nikos Machlas, a fost arestat deoarece a agresat cativa politisti care incercau sa-l retina dupa ce incalcase regulile de circulatie, scrie -Marca-. Fotbalistul grec a refuzat sa opreasca la semnalul politistilor, in timp ce incerca sa ocoleasca un ambuteiaj. In final, jucatorul a fost ajuns din urma de patrula de politie, dar a refuzat sa coboare din masina si sa se identifice. Machlas este acuzat ca i-a insultat si agresat pe politistii care au efectuat arestarea. Cotidianul iberic noteaza, de asemenea, ca un judecator din Sevilla a decis totusi punerea in libertate a jucatorului elen, fara plata unei cautiuni. Justitia trebuie sa analizeze cazul, pentru a stabili daca Nikos Machlas se face vinovat de acuzatiile aduse.
Miza pe campion
Desi a avut un start mai greoi in Formula 1, campionul mondial Michael Schumacher intruneste in continuare sufragiile unor personaje importante din lumea -Marelui Circ-. Concret, sapte din 10 conducatori ai echipelor de Formula 1 opineaza ca germanul va cuceri un nou titlu. -Michael a obtinut prima victorie din acest sezon la Imola, la numai cateva ore de la moartea mamei sale. Cine reuseste asa ceva este un geniu al concentrarii. El a demonstrat ca are o capacitate extraordinara de mobilizare si de aceea cred ca va cuceri un nou titlu mondial -, a declarat fostul sef al lui Michael Schumacher, Eddie Jordan. Conducatorul echipei Renault, Flavio Briatore, afirma: -Desigur ca Michael va castiga din nou, pentru ca, asa cum a demonstrat-o pana acum, este cel mai bun pilot de Formula 1-. Jean Todt, de la Ferrari, crede ca titlul se va decide intre Michael Schumacher si Rubens Barrichello, iar Frank Williams mizeaza pe victoria unuia dintre fratii Schumacher. Cei care sustin ca Michael Schumacher nu se va mai impune in acest an sunt conducatorii echipelor McLaren-Mercedes, Minardi si Toyota.