Duminica seara. Stadionul -Inonu- din Istanbul. Finala campionatului Turciei, Besiktas – Galatasaray. 45.000 de oameni, pardon, 45.000 de torte, pentru ca atmosfera este fantastica. Suporterii -vulturilor- sunt atat de fanatici, incat nu mai este cazul sa insistam asupra uriasului -vulcan- care se formase pe -Inonu-, unde presiunea atinge cote insuportabile. Fata in fata, fosta si actuala echipa a lui Mircea Lucescu. Anul trecut, cu -Il Luce-, Galata era cea mai buna, dar tentatia numita Fatih Terim a fost mai puternica decat rezultatul (exceptional) obtinut de compatriotul nostru. Acum, cu Besiktas, Lucescu si-a aratat din nou valoarea. Ii mai trebuia insa un punct, doar unul, pentru a castiga al doilea titlu (consecutiv) de campion si a transa astfel, definitiv, duelul cu Fatih Terim. Un singur punct si Turcia era la picioarele lui -Il Luce-, un singur punct si Lucescu devenea adevaratul imparat al fotbalului de peste Bosfor. Miza uriasa, tensiune formidabila.
Meciul este taios ca lama unui stilet. Pe banca, cei doi tehnicieni, surprinsi de camerele televiziunii, par calmi. Stiti cum e insa cu aparentele… Galata forteaza, are nevoie de toate punctele pentru a mai spera, dar asaltul sau ne convinge ca echipa de acum cativa ani, care aducea Cupa UEFA la Istanbul, a intrat deja in amintire. Actuala Galata este o formatie harnica, devotata. Ii lipseste insa stralucirea, nu mai are acelasi farmec. Besiktas face un joc prudent, -la trecerea timpului-, asteptandu-si adversara in propria treime. E putin fotbal, abunda faulturile. Nervii se aduna, cedeaza, -cocosii- sunt la un pas de incaierare. Cartonasele galbene ii mai potolesc. Si s-a terminat prima repriza. Fotbal cu pipeta. Pancu a tintit bara, ce ghinion!
E clar ca -vulturii- lui Lucescu stiu ce au de facut: cunosc la perfectie lectia pragmatismului, dar si pe cea a eficientei. Apar ocazii. De ambele parti. Pancu rateaza uluitor. Cordoba se opune si el in doua situatii critice. Ultimele minute par a fi interminabile. Besiktas apara cu dintii egalul care ii aduce, dupa opt ani, un nou titlu de campioana. Galata arunca ultima farama de energie in lupta. Inutil. Reduta lui -Il Luce- se dovedeste inexpugnabila. Se mai poate intampla ceva? Nu, remiza e batuta -in cuie-! Ba nu, istoria partidei nu fusese scrisa! Un ultim contraatac, Sergen se lanseaza ca o furtuna asupra careului fostei sale echipe, combina, se trezeste singur in careu, Mondragon intuieste deznodamantul si, intr-adevar, decarul -vulturilor- inscrie simplu, lejer, parafand sentinta: Terim – in agonie, Lucescu – in extaz!!!
Dupa multe, foarte multe ghinioane, cel mai valoros antrenor roman, Mircea Lucescu, a invatat sa defileze cu succesul. Inainte de a fi obisnuinta, este o arta! Arta inimitabila a lui -Il Luce- de a construi echipe. Poti sa nu-l admiri?
