Selectionerul ANGHEL IORDANESCU: -Este un rezultat trist pentru noi, avand in vedere ca echipa merita sa se califice. Este greu sa-ti apreciezi rezultatele muncii, atunci cand din patru meciuri, doua cu Norvegia si doua cu Danemarca, am pierdut trei, in conditii nu dubioase, nu suspecte, ci nesportive – iar arbitrul a jucat rolul principal, nicidecum echipele. Regret ceea ce s-a intamplat la Copenhaga. I-am felicitat pe jucatori. Consider ca toti si-au facut datoria si ar fi meritat aceasta calificare, pentru tineretea, viitorul si perspectiva lor. Suntem persecutati de arbitri. Consider ca meciul cu Danemarca a fost castigat de arbitru, nu pierdut de jucatorii nostri. Sper ca, de aceasta data, FRF sa faca un protest vehement, pentru ca nu se poate continua asa. Am nevoie de cateva zile de liniste, apoi va exista o discutie intre mine si presedintele Mircea Sandu, in privinta situatiei mele la echipa nationala-; Presedintele FRF, MIRCEA SANDU: -Am fost din nou dezavantajati de arbitraj. Am mai putea spera la calificare. Chiar tragem de aceasta ultima sansa, de jocul rezultatelor, pentru ca avem nevoie de ajutorul Luxemburgului si al Danemarcei. Mai avem o mica sansa sa jucam barajul. Daca am face protest la UEFA in privinta arbitrajului? Ar fi inutil. Iordanescu va ramane antrenorul echipei nationale, pentru ca deja s-a format grupul, iar evolutia echipei in ultimele meciuri a fost extraordinara. Adversarii mei sa stea linistiti. Cel putin pana in 2006, voi conduce fotbalul romanesc-.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane