Home Sport Mirel Radoi va juca pentru Al Ahli Dubai

Mirel Radoi va juca pentru Al Ahli Dubai

DISTRIBUIŢI

Fotbalistul român Mirel Rădoi s-a transferat la Al Ahli Dubai, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu, a anunţat site-ul clubului din Emiratele Arabe Unite, citat de portalul sport360.com.

Mirel Rădoi, în vârstă de 33 de ani, a evoluat ultima oară la altă formaţie din Emiratele Arabe Unite, Al Ain. Jucătorul are 67 de selecţii pentru naţionala României, ultima în 2010. La începutul anului 2009, el s-a transferat de la Steaua Bucureşti la formaţia saudită Al-Hilal, pentru ca în 2011 să semneze cu Al Ain.

‘Al Ahli Club a ajuns la un acord pentru un contract cu mijlocaşul român Mirel Matei Rădoi. Al Ahli va organiza o conferinţă de presă marţi la ora 9,45 pm pentru a dezvălui mai multe amănunte despre contractul lui Rădoi’, a anunţat clubul.

În condiţiile existenţei unei cote de jucători străini, este sigur că măcar un fotbalist se va despărţi de echipa antrenată de Olăroiu. Acesta ar putea fi mijlocaşul portughez Hugo Viana, ce ar urma să se întoarcă în Europa.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.