Vacanța fotbaliștilor de după turneul final al Campionatului European de Fotbal din Austria și Eleveția s-a încheiat, iar cluburile de pe "bătrânul continent" au început să sune adunarea. Cei doi lideri ai "tricolorilor", Cristi Chivu și Adrian Mutu, s-au întors pe gazon pentru a lua parte la stagiile de pregătire ale celor două cluburi din Serie A la care activează.
Căpitanul naționalei României a răspuns prompt la reunirea lotului campioanei Italiei, Internazionale Milano, de la Appiano Gentile, chiar dacă are în continuare umărul stâng fixat cu un bandaj elastic, informează site-ul oficial al clubului italian. Sursa citată notează că jucătorii urmează să efectueze teste medicale, iar de joi vor începe antrenamentele. Chivu și coechipierii săi au un nou antrenor, după această pauză competițională pe banca tehnică fiind instalat portughezul Jose Mourinho.
Dacă situația contractuală a lui Chivu este stabilă deocamdată, cea a colegului său din națională, Adrian Mutu, atrage din ce în ce mai mult presa, fiind deja cunoscută telenovela transferului său de la actualul club, Fiorentina, la vicecampioana AS Roma. Prezent la antrenamentele de marți seara ale clubului "viola", românul a fost interpelat de fanii prezenți, care i-au cerut să semneze prelungirea contractului cu echipa din Florența. "Adrian semnează!", i-a strigat un suporter al Fiorentinei, moment în care Mutu i-a răspuns: "Nu este nevoie, am trei ani de contract".
Cu toate că este departe de a se fi terminat această poveste, în ultimele zile, atât oficialii de la Fiorentina, cât și agentul jucătorului, Alessandro Moggi, au declarat că Mutu va semna cu clubul toscan un nou contract, valabil până în 2012, care prevede și o mărire cu 10 la sută a salariului.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane