Grupele celei de-a 10-a editii a Champions League au debutat marti prin partide care au confirmat ca toamna fotbalistica are parte de un veritabil regal, in stare sa satisfaca si cele mai pretentioase gusturi ale fanilor sportului-rege. -Granzii- adunati la masa bogatilor si-au respectat blazonul, chiar daca adversarele de care au avut parte nu pot fi considerate, in nici un caz, echipe de mana a doua. Cel mai elocvent exemplu este Real Madrid, care a oferit un show in partida cu Olympique Marseille. A fost un succes savurat indelung de cei prezenti in tribunele stadionului -Santiago Bernabeu-. Chiar daca francezii au deschis scorul, contrar cursului jocului, -galacticii- au revenit rapid rasturnand situatia intr-un interval de numai sase minute, in care au mai ratat si alte trei situatii clare de gol! Madridul a demostrat ca este prea tare pentru OM, team ce face legea in Hexagon si demostreaza o forma deosebita in campionatul intern. Marti, ibericii au asediat continuu poarta lui Runje, starurile aflate sub bagheta lui Queiroz facandu-si din plin datoria. Zidane si Beckham si-au asumat, pe rand, rolul de servanti, iar Ronaldo si-a depus candidatura la titlul de golgeter, semnand o dubla. Recital de goluri si pe -Old Trafford-, unde gazdele nu au lasat nici o speranta grecilor de la Panathinaikos. Un veritabil cosmar pentru Sanmartean, prezent in formatia oaspetilor pe toata durata jocului, la debutul in Liga Campionilor. Aici am consemnat si primul gol din faza grupelor, el fiind realizat de Silvestre, care s-a aratat mai -grabit- cu un minut decat coechipierul sau, Fortune, care nu a facut altceva decat sa confirme ca Manchester va avea parte de un simplu galop de sanatate. Dintre ceilalti romani angrenati in partidele de marti, doar Adrian Mutu a avut ocazia sa simta gustul succesului. Chelsea s-a impus la Praga, dar cu destule emotii, singurul gol al intalnirii fiind marcat de fundasul Gallas, cu cinci minute inaintea ultimului fluier. Suspansul s-a mentinut, in buna masura, din cauza ratarilor exasperante ale lui Crespo, dar victoria englezilor este pe deplin meritata. Internationalul roman a jucat primele 45 de minute, fiind schimbat la pauza cu Duff.
Meciul Milan – Ajax poate fi considerat cel mai palpitant al zilei, cu numeroase ocazii de gol si cu un deznodamant pe muchie de cutit. Detinatoarea trofeului a controlat ostilitatile, insa olandezii au oferit o replica pe masura. Lobont a pastrat intacta plasa oaspetilor pana in minutul 67, cand vulpoiul Inzaghi a speculat una dintre ocaziile create de ros-negri. Ajax ar fi putut pleca cu un punct de pe -Meazza-, insa Van der Vaart a ratat o imensa ocazie in prelungirile partidei, cand, singur la cinci metri, nu l-a putut invinge pe un Dida in zi de gratie. Si Besiktasul lui Lucescu a calcat cu stangul faza grupelor, cedand acasa in fata unui Lazio, care a impresionat prin maniera in care a abordat partida. Cu Pancu pe gazon 90 de minute, campioana Turciei a jucat de la egal la egal echipa italiana pana la primirea golului reusit de Stam, pentru ca apoi pripeala sa-si puna amprenta pe evolutia formatiei din Istanbul. In fine, Alin Stoica a inceput ca titular la FC Bruges, in partida de pe propriul teren cu Celta Vigo, dar a parasit gazonul dupa numai 32 de minute, accidentat. Belgienii au fost la un pas de a pierde intalnirea, dar au scos o remiza pe final, gratie inspiratiei lui Saeternes.
REZULTATE TEHNICE
GRUPA E: Manchester United – Panathinaikos 5-0
Au marcat: Silvestre (*13), Fortune (*14), Solskjaer (*32), Butt (*40), Djemba-Djemba (*83).
Glasgow Rangers – Stuttgart 2-1
Au marcat: Nerlinger (*74), Lovenkrands (*79), Kuranyi (*45).
Urmatoarele meciuri (1 octombrie): Panathinaikos – Glasgow Rangers si Stuttgart – Manchester United.
GRUPA F: Partizan Belgrad – FC Porto 1-1
Au marcat: Delibasic (*54)/Costinha (*22).
Real Madrid – Olympique Marseille 4-2
Au marcat: Roberto Carlos (*29), Ronaldo (*34 si *57), Figo (*61 – 11m)/Drogba (*26), Van Buyten (*83).
Urmatoarele meciuri (1 octombrie): Olympique Marseille – Partizan Belgrad si FC Porto – Real Madrid.
GRUPA G: Besiktas Istanbul – Lazio 0-2
Au marcat: Stam (*37), Fiore (*77).
Sparta Praga – Chelsea 0-1
A marcat: Gallas (*85).
Urmatoarele meciuri (1 octombrie): Chelsea – Besiktas si Lazio – Sparta Praga.
GRUPA H: FC Bruges – Celta Vigo 1-1
Au marcat: Saeternes (*84)/Juanfran (*50).
AC Milan – Ajax Amsterdam 1-0
A marcat: F. Inzaghi (*67).
Urmatoarele meciuri (1 octombrie): Ajax – FC Bruges si Celta Vigo – AC Milan.