In ultimul meci al etapei a treia, de fapt in penultimul, caci maine seara avem in Cotroceni un National – Rapid mai mult decat interesant, Zeul Fotbal s-a revarsat peste orasul lui Sechelariu, impartind scantei de spectacol intr-un meci de la care nu asteptai prea mult(e): Bacau – Farul, confruntarea ultimelor doua clasate la ora fluierului de start, s-a incheiat cu un 4-3 care, desigur, nu era anticipat de nimeni.
Nu conteaza ca a castigat Bacaul sau ca Farul ar fi trebuit sa nu scape din mana o izbanda pe care toti suporterii sai o intrezareau dupa prima jumatate de ora. Nu prea are importanta – din punctul nostru de vedere, ca neutri – cine a luat punctele. Sau are prea mica importanta. Dar, in definitiv, nu are. Admirabil ne apare felul in care cele doua echipe, slabe, poate printre cele mai -subtiri- din esalonul de elita, cel putin din ceea ce am vazut pana acum, au reusit sa se ia la tranta cu mediocritatea, cu propriile neputinte, cu limitele lor. Si-au lasat la vestiare haina ponosita si au dat drumul unui joc asa cum numai pe maidanele copilariei ne amintim ca mai vedeam: iute, spectaculos, tehnic. Din care razbatea bucuria de a juca fotbal. Atat si nimic mai mult. O bucurie umbrita poate doar de canicula ce se incapatana sa plece… Bucuria de a alerga dupa o minge si de a o mangaia, de a pasa, de a suta, de a dribla (ce jucator mare ar fi putut ajunge acest Narcis Raducan daca nu ar fi incercat sa se dribleze pe sine insusi!), de a inscrie, de a reveni incredibil si de a intoarce scorul intr-un moment in care zarurile pareau sa fi fost aruncate…
A fost un meci in care fotbalul-spectacol ne-a mangaiat privirile, desi nu ne venea sa credem ca pe teren evoluau codasele Diviziei A. Care Divizie A, largind sfera discutiei, nu pare nici mai buna, nici mai rea decat anul trecut. Este aceeasi competitie in care iluziile abunda inaintea fiecarui meci, pentru a disparea ca prin farmec la finalul lui. Bifam puncte in plus in privinta corectitudinii cu care se abordeaza partidele, dar prea rar, sau deloc, la capitolul des invocat al valorii de ansamblu a disputelor. Aici trebuie insa sa mai avem rabdare, acceptand ca orice progres pleaca de la climatul de normalitate, de moralitate, spuneti-i cum vreti, in care se desfasoara competitia. Rabdare, dar nu numai. Drumul pe care ne-am inscris pare a fi cel bun. Perseverand si eliminand total -uscaturile-, adica orice urma de smecherie, de blat, probabil ca vom creste nivelul fotbalului. De fapt, nu probabil, ci sigur.
Si, in loc de post-scriptum, o completare la derby-ul din Ghencea. Stiti ce a zis Cornel Dinu dupa meci? -Cand nu mai exista lideri adevarati, dispare spectacolul-… Este cea mai buna sinteza a ultimului Steaua – Dinamo, dar asta nu ne impiedica sa ne intrebam: oare Procuroru* ar mai fi declarat acelasi lucru daca se afla pe banca tehnica a -cainilor-? Oare de ce brusc simtim cum ne strabate o unda de scepticism?
