
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Nicolo Napoli, s-a declarat satisfăcut de modul în care s-au pregătit jucătorii săi în cantonamentul de 18 zile efectuat în Turcia. "Sunt mulțumit de acest cantonament. Le-am spus băieților că sunt mulțumit de cum s-au pregătit în stagiu", a mărturisit italianul.
Tehnicianul a explicat lipsa eficacității atacului echipei sale prin lipsa lui Ciprian Tănasă și a lui Michael Baird. "Chiar dacă au fost doar meciuri de pregătire, este important să marcăm, însă știți bine că am jucat de-a lungul acestei perioade fără atacanții noștri, Tănasă și Baird. O să vină și golurile", a mai spus Napoli.