Omul nr. 1 al boxului romanesc, Leonard Doroftei, campionul mondial profesionist WBA la categoria semiusoara, este – si in afara ringului – un om dintr-o bucata, unul care stie si vrea sa mearga, orice s-ar apuca sa faca, pana la capat. Obisnuit de mic cu greutatile de tot felul, in box si, mai ales, in afara lui, Dorin (cum i se spune in lumea mare a sportului cu manusi) a realizat, la inceputul lui ianuarie, o performanta pe care, oricat am dori, ne este inca foarte greu sa o intelegem si sa o apreciem la adevarata valoare. Este, acesta, doar unul dintre motivele pentru care, in clipa de fata, Doroftei este pe deplin indreptatit a spune orice despre box, despre propria-i cariera si, nu in ultimul rand, despre oamenii si intamplarile care i-au insotit cariera. Chiar daca, sau mai ales daca, nu sunt numai vorbe de lauda. Pentru ca nu au cum sa fie. Iar un campion mondial profesionist are caderea de a judeca tot ceea ce se leaga de domeniul in care el e cel mai bun din lume!
Aflat in Romania de mai bine de o luna, Leonard Doroftei a facut fata cu brio unui asalt fara precedent al -admiratorilor- de tot felul. Pentru a fi civilizat, el a ocolit cu eleganta destule -ofuri- pe care le are pe suflet, evitand sa le aminteasca in zecile (poate sutele) de interviuri acordate tuturor celor care le-au solicitat. Zilele trecute, insa, la o emisiune inregistrata de TVRM, avand alaturi personaje de referinta ale boxului, precum Rudel Obreja si Francisc Vastag, Dorin si-a deschis sufletul. El a recunoscut intaia oara ca revenirea in tara, absolut necesara de altfel si pe care si-a dorit-o inca de la plecarea in Canada (1997), l-a adus intr-o stare de oboseala accentuata, pe care n-a mai resimtit-o de mult. Cu alte cuvinte, asaltul laudatorilor, unii dintre ei de circumstanta, i-a facut mai mult rau decat bine! Iata, de altfel, care au fost observatiile lui Leonard Doroftei legate, punctual, de cateva probleme delicate, pe care nu le-a abordat niciodata dupa cucerirea Centurii mondiale:
In legatura cu pregatirea de la lotul national al Romaniei, in perioada sa de amator: -Modelul meu a fost intotdeauna Feri Vastag. Pe el l-am urmat si de la el am invatat sa nu cedez niciodata, oricat de greu mi-ar fi. Totusi, asteptam sa invat ceva si de la antrenorii coordonatori, pentru ca de asta erau pusi acolo. Din pacate, unul dintre ei, de pilda, imi arata cum trebuie… sa misc alternativ mainile, aplecandu-mi capul! Lucru pe care, bineinteles, nu l-am folosit niciodata. In rest, imi spunea: ?çFa la fel ca Vastag?ê, lucru pe care oricum il faceam, nu mai era nevoie sa-l ceara nimeni. E vorba, regret s-o spun, de domnul Relu Auras (n.n. – fost antrenor coordonator al lotului de seniori, apoi al celui de tineret, in prezent retras de la aceste loturi). Nu era nici un fel de pregatire, chiar daca el o fi avut intentii bune-.
In legatura cu unele comentarii ale presei romanesti si straine dupa disputa cu Balbi: -S-au gasit cate unii sa spuna ca, la San Antonio, Balbi a incheiat meciul fara cine stie ce urme pe fata, in vreme ce eu eram plin de sange! Asa sunt eu, va spun sincer, piele mea se invineteste la orice mica atingere. Asta nu inseamna ca problemele mele sunt mai mari in ring. Dar e trist sa vezi ca si unii ziaristi romani s-au legat de treaba asta, omitand esentialul, ca eu am cucerit centura, in conditiile in care unul dintre arbitri era sud-american de-al lui Balbi. Ce sa va mai zic? La TVR International de pilda, o jurnalista m-a chemat ca sa vorbim despre Balbi si stilul lui, nu despre mine, ca si cand eram in Argentina! Mi s-a mai spus ca nu stiu ce ar fi scris presa franceza, apropo de felul in care am incheiat meciul. Dar ce sa zica francezii, cand Balbi a fost chiar acolo, in tara lor, si a luat titlul de la un francez? Normal ca ei si-ar fi dorit pentru Franta aceasta centura si ii ataca pe aceia care o cuceresc! Nu ma asteptam insa sa faca si romanii la fel!-.
Despre meciurile din perioada anilor trecuti: -Am luptat anul trecut, la Atlantic City, cu un pugilist negru, foarte puternic, a fost pe viata si pe moarte. Daca pierdeam, nu mai ajungeam sa-l vad pe Balbi. Ba chiar ma puteam retrage, pentru ca, la 31 de ani, o asemenea infrangere te poate scoate din circuit. Nimeni din Romania nu s-a interesat de mine, au venit doar cativa romani din New York sa ma incurajeze (n.n. – intre care si un corespondent al ziarului -Curentul-). Unde erau cei care ma asalteaza azi? Acum vor sa-si faca imagine cu mine, se inghesuie toti, fara sa tina seama ca ma obosesc enorm si imi fac mai mult rau – totusi, am de aparat un titlu! – dar atunci eram ca si <mort> pentru ei! Nici un post de televiziune nu s-a inghesuit sa imi transmita macar un meci inainte de Balbi, spun ca era prea scump, ceva de ordinul catorva zeci de mii de dolari cel mult, dar milioane de dolari pentru fotbal au gasit intotdeauna aceleasi posturi TV! De-acum incolo, din pacate, vor trebui sa plateasca, si inca serios, dar nu pentru ca vreau eu. Acum au intervenit greii, HBO si Showtime. Astea sunt regulile, nu le-am facut eu, in conjunctura actuala trebuie sa discute altfel, cu managerii mei. In alta ordine de idei, vreau sa va spun ca am acasa, la Ploiesti, cateva casete cu acele meciuri pe care nici pana acum nu mi le-a cerut nimeni, nu-i intereseaza decat titlurile mondiale si mai fac si aluzii despre felul cum arata! Mai elegant si mai fair-play au reactionat strainii. In SUA, meciul a fost considerat unul dintre cele mai spectaculoase, a fost reluat de nenumarate ori si nimeni n-a comentat ironic victoria mea. Dar cum am ajuns acolo nu mai conteaza, cata munca si ce efort titanic se depun, nu vrea nimeni sa stie. Probabil, pentru ca asta nu aduce bani-.
-Repet, la varsta mea, orice insucces ar fi putut sa insemne sfarsitul carierei, pentru ca in boxul profesionist conteaza numai victoriile. Dar intereseaza asta, cu adevarat, pe cineva?-
In ce ne priveste comentariile – cel putin deocamdata -, sunt de prisos.
