Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/ 2006 privind completarea situațiilor referitoare la descalificarea sportivilor în caz de dopaj.
Potrivit actului normativ, o încălcare a Codului Anti-Doping într-un sport individual, survenită în timpul unei testări în competiție, duce automat la descalificarea rezultatelor individuale obținute în acea competiție, cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv retragerea medaliilor, a punctelor și a premiilor.
Sancțiunea se aplică tuturor rezultatelor individuale obținute de sportiv la data prelevării probei, în urma prezenței substanței interzise sau a metaboliților acestora în proba biologică a sportivului, sau la data săvârșirii încălcărilor reglementărilor anti-doping, prin folosirea de substanțe interzise sau a metaboliților acestora, falsificarea sau tentativa de a falsifica orice parte a controlului doping.
Sancțiunea prevăzută pentru încălcarea reglementărilor anti-doping ca urmare a necomunicării datelor de localizare sau test neefectuat este suspendarea pe doi ani, cu posibilitatea reducerii acesteia la o perioadă minimă de un an, cu excepția situațiilor în care există un istoric de modificare a informațiilor de localizare de ultim moment sau o conduită similară a sportivului, care generează o suspiciune gravă de încercare a evitării procedurii de testare.
În cazul prezenței unei substanțe interzise sau a metaboliților acesteia în proba biologică, suspendarea este de patru ani la prima abatere, cu excepția substanțelor specifice.
Din lista substanțelor nespecifice fac parte agenții anabolici, hormonii peptidici și metode interzise.
Totodată, modificările și completările aduse Legii 227/ 2006, prevăd posibilitatea ca înainte de informarea sportivului sau a unei persoane despre o încălcare a codului anti-doping, Agenția, prin sistemul ADAMS și prin consultarea Agenției Mondiale Anti-Doping sau a altor organizații anti-doping, trebuie să verifice dacă persoana în cauză a mai săvârșit și alte infracțiuni de dopaj în trecut.
Agenția Națională Anti-Doping are obligația de a face public anual raportul statistic referitor la activitățile de control doping întreprinse, copia acestuia fiind comunicată Agenției Mondiale Anti-Doping
În vederea protejării sănătății sportivilor și prevenirii dopajului în sport, federațiile sportive naționale, cluburile sportive și ligile profesioniste și personalul asistent al sportivilor au obligația de a desfășura programe de educație anti-doping.
Agenția Națională Anti-Doping este o instituție publică cu personalitate juridică și autonomie decizională în activitatea anti-doping fiind direct responsabilă de adoptarea și punerea în practică, la nivelul întregii țări, a reglementărilor în domeniu, de organizare și efectuare a controalelor doping, de desfășurare a audierilor sportivilor și a altor persoane susceptibile de încălcare a reglementărilor în materie.
ADAMS (Anti-Doping Administrare & Management System) reprezintă o bază de date unde sunt stocate, în special, rezultatele de laborator și informații cu privire la încălcările reglementărilor anti-doping.
Acest sistem facilitează schimbul de informații între organizațiile relevante și promovează eficiența și transparenta în toate activitățile anti-doping.