Norvegia – Romania 2-1 (0-0)
Stadion: -Maryenlist-; spectatori: 1.500
Au marcat: Pedersen (*58), Ludvigsen (*75)/O. Chihaia (*61)
NORVEGIA: Opdal – Holm (*46 Paulsen), Muri, Hageland, Hanstwit – Ludvigsen (*89 Hoff), Soli, Goshi, Ystaas – Karadas, Pedersen (*66 Brenne)
ROMANIA: Hutan – Murgan, Marincau, Ghioane, Rada, Maxim – Iordache, Grigore (*46 Irimia), Marginean, Zicu (*82 Codreanu) – O. Chihaia
A arbitrat Ben Haverkort (Olanda)
Inca o -performanta- a tineretului in intalnirea cu Norvegia! S-au adunat atatea, incat ne intrebam ce ar mai putea urma, caci ne-am -saturat- efectiv sa tot contabilizam victorii, sa adunam trofee si sa ne acoperim de glorie – care, se stie prea bine, devine si ea obositoare. Am epuizat intreaga lista de superlative, suntem in mare dificultate. Ce sa mai inventezi la paradele lui Hutan, un portar care, opinie generala, ar avea loc in orice echipa respectabila de pe continent? Dar despre slalomurile lui Murgan, un fundas dreapta supertalentat, care se repede spre poarta adversa ca un avion de vanatoare asupra pozitiilor inamice? Marincau pare, chiar e, stoperul de netrecut; Ghioane seamana leit cu Belodedici (nu degeaba e poreclit -Caprioara-); Rada – sigur ca da! – rade totul in preajma sa si nici un atacant nu mai are curaj sa se lanseze in careul tricolorilor; Maxim fuge pe flancul stang al apararii precum Roberto Carlos in zilele sale faste, centrand si sutand -ca la carte-.
Aceleasi cuvinte laudative la adresa mijlocasilor: Iordache este un fin tehnician, dar are si o forta de patrundere remarcabila; Grigore – genul de -inchizator- care poseda un simt al anticipatiei deosebit; Marginean conduce atacurile cu voluptate; iar Zicu, marele talent, pardon, uriasul talent al fotbalului romanesc, un vrednic urmas al lui Gica Hagi, pare un magician innascut, mingea nemaiavand secrete pentru el. Apoi, placerea se dubleaza, ba, ce zicem noi, se tripleaza, dragi prieteni! Vin atacantii! Ca niste armasari de rasa, focosi si mandri, scosi de stapanii lor la parada, pe tapsan. De data aceasta, iata, avem doar unul, fiindca asa s-a conceput planul tactic – doar cu Octavian Chihaia in avanposturi. Chihaia am spus? Da, ne-a demonstrat inca o data, chit ca nu mai era necesar, cat de valoros este: un varf care si maine ar putea fi transferat la un team de calibru din Europa occidentala, pentru ca are si forta, si viteza, si simtul portii, calitati care il apropie atat de mult de olandezul Van Nistelrooy, idolul actualului component al Sportului Studentesc…
Buna dimineata!!! V-ati trezit? Noi, nu! Inca. De aceea, preferam sa mai visam. Inca un pic. Si inca o data. E asa de dulce visul… Altfel, sperand ca, intr-un viitor nu foarte indepartat, vom ajunge sa elogiem justificat evolutiile echipei nationale de tineret, oricare ar fi componenta ei, nu ne ramane decat sa -sarjam-. Sa-i critici? Sa-i -rupi-? Qui prodest?
Pe canicula asta, cand iti fierb creierii fie si numai stand la umbra, darmite cautand argumente inatacabile, seci si scortoase, un strop de ironie – caci alta -arma- nu ne-a mai ramas in panoplie – poate avea uneori efecte miraculoase. Nu chiar ca Borsecul tinut la gheata, dar pe aproape… Daca mai exista, desigur, un strop de bun-simt in fiecare dintre componentii acestui lot de tineret.
