Oltchim Ramnicu Valcea şi Universitatea Jolidon Cluj sunt singurele formaţii romaneşti care, în urma partidelor de la sfarşitul săptămanii trecute, ne dau speranţa că handbalul romanesc va cuceri şi în acest an cel puţin un trofeu european.
Echipa UCM Reşiţa, ultima noastră echipă masculină rămasă în competiţiile continentale, a remizat ieri pe propriul teren, 32-32 (18-17) în faţa liderului campionatului polonez, Zaglebie Lubin. Prestaţia elevilor tehnicianului Aihan Omer a fost una modestă, ratările şi superficialitatea la pasele decisive împiedicandu-i pe bănăţeni să obţină o victorie importantă în prima manşă a semifinalelor Cupei Challenge. Cei mai buni marcatori ai reşiţenilor au fost Butulija (8 reuşite) şi Irimescu (6 reuşite), în timp ce de la oaspeţi s-au remarcat Kubisztal (11 goluri), Fabiszevski şi Jaszka, cu cate 5 goluri. UCM a început mai greu partida, polonezii dand senzaţia că se pot impune lejer, însă bănăţenii au izbutit să preia controlul jocului, ocupanţii poziţiei a patra în Liga Naţională avand la mijlocul reprizei întai un avantaj de 3 goluri. Portarul oaspeţilor, Szymon Ligarzevski, s-a aflat însă într-o zi excelentă, izbutind să pareze trei lovituri de la 7 metri, izbutind să apere alte 24 de şuturi expediate de bănăţeni. Astfel, formidabilii fani reşiţeni au fost exasperaţi de numeroasele ratări ale favoriţilor, care au fost foarte aproape să piardă această întalnire, marcand golul egalizator în ultima secundă de joc. La finalul meciului, tehnicianul Aihan Omer era vizibil afectat de rezultat, însă a dorit să-şi exprime şi încrederea în handbaliştii săi: -Am întalnit o echipă redutabilă, însă nici noi n-am prins o zi foarte bună. Pentru retur sperăm la un joc mai bun, pentru că avem potenţial şi putem caştiga. Totuşi, suntem îngrijoraţi de forma mai slabă a portarilor, întreaga noastră prestaţie lăsand de dorit. Dacă la ei vom face un joc tactic bun, fără ratări prea mari, ne putem impune-. În cealaltă semifinală, Lokomotiv Celiabinsk a fost învinsă pe teren propriu, de norvegienii de la Drammen HK, cu scorul de 32-31 (19-14).
La feminin, Universitatea Jolidon Cluj s-a calificat ieri previzibil în semifinalele Cupei Challenge, chiar dacă a pierdut în deplasare returul contra formaţiei Tomis Constanţa cu scorul de 27-28 (14-15). Soarta calificării nu a fost pusă în nici un moment la îndoială, diferenţa de scor din tur, 34-21, fiind mai mult decat confortabilă.
Oltchim Ramnicu Valcea şi-a reconfirmat sambătă statutul de favorită la caştigarea Cupei Cupelor, zdrobind puternica formaţie Podravka Koprinvnica cu scorul de 34-21 (21-8). Astfel, selecţionerul Gheorghe Tadici s-a ţinut de cuvant, acesta promiţand după meciul pierdut în Croaţia, scor 27-32, că Oltchim va învinge pe teren propriu -la o diferenţă de cel puţin opt goluri-.
În schimb, Rulmentul Braşov a fost învinsă fără drept de apel în Cupa EHF de către formaţia rusă Zvezda Zvenigorod cu scorul de 18-35 (6-19). În tur, elevele selecţionerului Evgheni Trefilov obţinuseră o alta victorie concludentă, 25-19.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane