Oscar Pistorius îşi află vineri sentința în procesul în care este acuzat că în urmă cu un an, de Valentine’s Day, și-a ucis iubita. Judecătoarea a anunţat că din dosarul procurorilor nu poate reţine acuzaţiile de crimă şi crimă cu premeditare, însă a subliniat că atletul a acţionat cu neglijenţă, astfel că el ar putea fi condamnat sub acuzaţia de omor din culpă.
Atletul a izbucnit în plâns de mai multe ori în timpul procesului, dar mai ales atunci când a depus mărturie. Pistorius a şi vomitat în repetate rânduri, începând cu momentul în care i-au fost arătate imagini cu trupul neînsufleţit al iubitei sale.