Home Sport Piti, nu le-am facut prea multe daruri grecilor?

Piti, nu le-am facut prea multe daruri grecilor?

DISTRIBUIŢI

Se spune ca, atunci cand e vorba despre greci, e bine sa te feresti si de darurile lor. Celebrul -Timeo danaos…- nu trebuie subliniat o data in plus. Iata insa ca, la Atena, intr-un meci amical care ar fi trebuit sa ne edifice asupra potentialului real al ros-albastrilor din Ghencea, am fost pusi in jenanta ipostaza de a concluziona sec: le-am facut noi insine daruri grecilor, tinand cont ca scorul de neprezentare cu care s-a incheiat partida a fost rotunjit de doua penibile autogoluri ale stelistilor, semnate de Pompiliu Stoica si Florentin Dumitru! O situatie foarte rar intalnita, chiar si in jocurile amicale. Sigur, a fost doar o verificare. Dar un test cu AEK face mai mult decat orice derby din Divizia A. Fireste ca Steaua n-are nici o scuza. A cedat clar. Atat de clar, incat am revenit grabnic cu picioarele pe pamant, dandu-ne seama ca diferenta dintre echipele noastre si cele elene este din ce in ce mai mare. Si ca e net in defavoarea noastra.

N-ar fi o drama acest insucces, e adevarat, usturator, daca ne vom aminti ca AEK Atena este, la ora actuala, un nume respectat in Europa si ca, spre exemplu, in trecuta editie a Ligii Campionilor, echipa pregatita de Bajevici s-a prezentat neasteptat de bine, fiind eliminata din faza grupelor, dar nu si infranta. A fost o realizare exceptionala, iar cele doua remize cu Real Madrid cu greu pot fi uitate. Categoric, AEK reprezinta o nuca tare, un adversar in fata caruia multe formatii titrate ale continentului ar avea probleme. Pentru Steaua, amicalul venea cum nu se poate mai bine, la finalul unei serii faste, culminand cu promitatorul 4-1 in dauna lui Heerenveen. Fiind pe val, militarii crezusera probabil ca -nu va fi dracul chiar atat de negru-! Ei bine, a fost. Replica Stelei la Atena a fost palida, atat de palida incat i-am putea spune si inexistenta. Iar acest 3-0 nu e un rezultat sever, caci lesne putea fi 5 sau 6-0. A fost exact diferenta dintre un fotbal invechit, lipsit de forta, imaginatie si daruire (cel al echipei noastre) si unul realmente competitiv. Sa uitam oare ca Steaua lasa senzatia ca se sufoca si nu mai avea mijloace pentru a riposta, atunci cand grecii faceau acel presing infernal? AEK n-a fortat prea mult, altfel nu era deloc exclus ca stelistii sa piarda la o diferenta rusinoasa. Pana si cele doua autogoluri trebuie asezate sub lupa, fiindca n-au fost rodul intamplarii, ci expresia fidela a degringoladei apararii, unde nimic n-a functionat…

A fost o seara trista pentru echipa lui Piturca. O seara incheiata cu o corectie drastica, dar bine venita. Caci e necesar sa fim constienti unde ne aflam, la ce nivel. Undeva cam pe la genunchiul broastei, cum spunea bunicul! Si tare ne temem ca eurocupele, fie ele si la stadiul tururilor preliminare, vor confirma, in curand, din plin, tristele noastre constatari.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.