Selecționerul echipei naționale a României, Victor Pițurcă, ar putea să se bazeze pe debutantul Cristi Manea în meciul amical cu Albania. Titularul de drept, Alexandru Mățel, s-a accidentat, iar antrenorul pare mai degrabă tentat să îi dea tânărului o șansă să se afirme decât să facă o improvizație. „Tănase are o răceală puternică, a avut şi febră mare. Azi s-a simțit mai bine şi s-a putut antrena, sper să nu mai facă febră şi să poată juca mâine. Alexandru Mățel nu va evolua în primul meci din cauza unei accidentări şi este posibil ca în locul său să intre tânărul Cristi Manea. Meciul cu Albania este important, vom face totul pentru a câştiga acest meci şi pentru a evolua cât mai mulţi jucători”, a declarat Victor Pițurcă.
România va întâlni sâmbătă, de la 21:00, Albania, iar pe 4 iunie va da piept cu Algeria, ambele jocuri având caracter amical.