Iașiul va avea din nou echipă în Liga I, dar nu Poli va evolua în compania „granzilor”, ci clubul CSMS. Președintele grupării, Florin Prunea, a declarat că a avut încredere de la început în jucători, fiind convins că aceștia au valoarea necesară de a promova. „E drept că au fost unele momente dificile, dar nu mi-a fost teamă. Nu m-am temut niciun moment că nu promovăm! Nici măcar în iarnă, când eram cu câteva puncte în spatele contracandidatelor la promovare. Foarte important pentru noi a fost faptul că am tratat toate meciurile la fel şi nu am luat de sus niciun adversar. Fiecare victorie ne-a dat încredere şi am ajuns acum să promovăm. E clar că transferurile făcute în pauza competiţională şi venirea lui Marius Lăcătuş au fost plusuri pentru echipa noastră”, a declarat Florin Prunea.
Oficialul moldovenilor a precizat că ultimul meci al sezonului, cu ACS Berceni, se va transforma într-un adevărat show, lăsând impresia că rezultatul, care nu mai poate schimba nimic, va fi lăsat pe planul secund.