Răzvan Raţ, cu 97 de selecţii la naţionala României, a plecat de la Rayo Vallecano şi a semnat un contract pe 2 ani cu echipa PAOK Salonic, locul 3 în ultima ediţie a campionatului de fotbal al Greciei.
„Mă bucur că am semnat contractul. Timp de mulţi ani am jucat la cel mai înalt nivel, iar eu consider că PAOK se ridică la nivelul ambiţiilor mele. Echipa şi-a stabilit obiective importante pentru noul sezon atât pe plan intern, cât şi în Europa. Mi-ar plăcea să le atingem”, a declarat Răzvan Raţ pe site-ul oficial al clubului elen.
Internaţionalul de 33 ani s-a consultat cu Costin Lazăr, care joacă la PAOK de mai mulţi ani, înainte de a lua decizia de a merge în Grecia: „Am vorbit tot timpul cu Lazăr, mi-a spus multe lucruri pozitive despre club, am şi urmărit câteva jocuri ale echipei. Mă bucur să fiu aici şi mă bucur să văd cât de bine am fost primit în Grecia”.
Răzvan Raţ, care a jucat 10 ani la Şahtior Doneţk până în 2013, a trecut apoi în Anglia, la West Ham United, şi în Spania, la Rayo Vallecano.