Mai mult decat oricand, este vremea calculelor. Echipa nationala a Romaniei, aflata de duminica la Oslo, se afla in fata unui moment crucial, daca admitem ca-si joaca nu doar prezentul, ci si viitorul. Obstacolul bosniac, desi nu tocmai lesne, a fost depasit. A ramas in urma. Acum, cel mai important meci este cel de maine, cu Norvegia, un meci in care jucatorii lui Iordanescu au, realist vorbind, o singura sansa – cea a victoriei.
Danemarca are 10 puncte, Norvegia – la fel. Tricolorii au un punct mai putin decat contracandidatele la calificare. Meciurile directe sunt decisive. Si cu norvegienii, si cu danezii am pierdut la Bucuresti, ceea ce inseamna ca macar la una dintre ele trebuie sa castigam. La prima (si la ultima!) vedere, ceva mai accesibila ar fi formatia lui Niels Johan Semb, caci danezii sunt cu – cel putin – o clasa peste noi; o izbanda a tricolorilor la Copenhaga, sa admitem, reprezinta o varianta fantezista, in care probabil nu crede nimeni… Prin urmare, Norvegia trebuie batuta, maine, la Oslo, demers extrem de dificil, dar nu imposibil. E just, Solskjaer si Riise pornesc cu prima sansa, sunt favoriti. Numai ca n-ar fi pentru prima oara cand tricolorii, cotati ca outsideri, ar rasturna ierarhiile. Nu mai apelam la exemple, ele fiindu-va indeobste cunoscute.
Ramanand pe acelasi plan al cifrelor, sa convenim ca un egal la Oslo este un rezultat care nu ne avantajeaza, intrucat, pentru a mai prinde un loc (doi) de baraj, ar trebui sa ne impunem in fief-ul Danemarcei – posibilitate, asa cum spuneam, de neluat in calcul. In plus, ar mai trebui ca una dintre echipele scandinave sa clacheze in Bosnia, ceea ce iarasi este improbabil… La esec, tricolorii pot pleca linistiti in vacanta, urmand sa se concentreze pentru preliminariile CM din 2006! Pentru a epuiza toate variantele, e necesar sa spunem ca nici izbanda tricolorilor la Oslo nu garanteaza un loc calificant, deoarece mai este jocul de la Copenhaga, care, daca va fi pierdut, ne aduce iarasi la mana norvegienilor – situatie in care acestia nu ar trebui sa isi adjudece toate punctele la Sarajevo. Suntem siguri de baraj doar daca luam patru din cele sase puncte cu Norvegia si Danemarca si batem acasa Luxemburgul – o simpla formalitate. Cu succese la Oslo si Copenhaga, locul intai in grupa e al nostru.
E dreptul nostru la speranta. Cel putin pana maine. Ca atare, sa ne concentram asupra partidei cu Norvegia. In intalnirea de la Copenhaga, pierduta la limita (0-1), antrenorul N. J. Semb a folosit garnitura: Olsen – Basma, Lundekvam, R. Johnsen, Riise – Bakke, T. Andersen (46 Bergdolmo), Iversen, Solskjaer (89 Hageland), Leonhardsen (*63 Tore Andre Flo) – Carew. Concluziile apar imediat. Chit ca a clacat, Semb aliniaza aceeasi echipa robusta, tenace, ambitioasa. Apararea-i punctul forte, contraatacul e si el taios. Fazele fixe, evident, reprezinta un alt atu al norvegienilor – capitol la care noi, din pacate, suntem -la pamant-, neputand uita, spre exemplu, ca, la Bucuresti, asta-toamna, adversarul ne-a invins printr-un gol dintr-o asemenea faza!! Defensiva lor e -beton-, dar noi trebuie s-o -spargem- neaparat. Categoric, va fi mai greu decat ne inchipuim.