Simona Halep s-a clasat pe locul al doilea în topul celor mai bune jucătoare din ultimul deceniu, realizat de site-ul postului Tennis Channel. Românca a fost întrecută de inegalabila, până acum, Serena Williams.
„Locul 1 mondial la finalul anilor 2017 şi 2018, încheind în Top 5 şi în cei trei ani anteriori, românca a devenit o forţă autentică din 2013, când a câştigat şase titluri WTA. Deşi nu a reuşit să câştige primele trei finale de Grand Slam, Halep a continuat şi a simţit gustul victoriei la Roland Garros şi Wimbledon, consolidându-şi astfel jocul şi puterea mentală care îi pot aduce alte mari victorii şi momente magice”, o prezintă sursa citată.
Primul loc în acest clasament este ocupat de Serena Williams, în timp ce pe al treilea se situează germana Angelique Kerber.
A patra poziție a revenit sportivei cehe Petra Kvitova, pe a cincea s-a clasat Victoria Azarenka din Belarus, daneza Caroline Wozniacki este a şasea, iar chinezoaica Li Na este pe locul 7.
Urmează în clasament belgianca Kim Clijsters, japoneza Naomi Osaka și rusoaica Maria Şarapova.