Home Sport Ronaldo a asigurat suprematia mondiala a Braziliei

Ronaldo a asigurat suprematia mondiala a Braziliei

DISTRIBUIŢI


Ziua finalei a transformat Yokohama intr-un oras obsedat de galben-verde si alb-negru, culorile celor doua reprezentative care si-au disputat ieri cel mai ravnit trofeu al sportului-rege. -Socul titanilor-, titra presa internationala si nu exagera cu nimic, deoarece ambele formatii fac parte din elita si emiteau pretentii justificate pentru a-si inscrie numele in panteonul fotbalului mondial. Daca mai adaugam si traditionala rivalitate Europa – America de Sud, era evident ca prea putin se putea tine cont de un eventual calcul al hartiei. Dupa sase victorii consecutive si cu un stil de joc ofensiv, era de asteptat ca team-ul brazilian sa domine ostilitatile, mai ales ca tridentul Ronaldo – Rivaldo – Ronaldinho fusese refacut, dupa ce ultimul isi efectuase suspendarea. Pe gazon insa, altfel au stat lucrurile, deoarece Germania a pregatit un antidot care i-a incomodat vizibil pe cei trei R. In prima repriza, fotbalistii lui Voller au alergat mai mult, au fost primii la minge, au dominat jocul la centrul terenului, cu intentia de a destrama din fasa actiunile ofensive adverse si a tine cat mai departe balonul de careul lui Kahn. Abia spre finalul mitanului, Selecao si-a regasit cadenta si a fost foarte aproape de a deschide scorul, insa goalkeeper-ul german si bara au pastrat intacta tabela. Debutul reprizei secunde a accentuat dominarea nemtilor, insa transversala s-a opus unui senzational sut al lui Neuville.

Echilibrul s-a rupt intr-un moment cand nimeni nu se astepta si l-a transformat pe cel mai bun portar al Mondialului din inger in demon. In min 68, Kahn a gresit grav, scapand in fata o minge destul de usoara, Ronaldo a speculat cu promptitudine ocazia ivita si a marcat. A fost momentul psihologic al finalei si apoi sud-americanii au facut legea pe gazon, desele atacuri germane fiind lipsite insa de limpezime. Cel de-al doilea gol a cazut aproape firesc, lucrat pe filiera Rivaldo- Ronaldo, ultimul semnand -dubla- care l-a detasat in fruntea clasamentului golgeterilor. Ultimul fluier al arbitrului Collina a consfintit victoria meritata a Braziliei, care a devenit astfel pentru a cincea oara campioana mondiala. Germanii trebuie sa mai astepte inca patru ani pentru a-si vedea visul cu ochii, mai ales ca atunci ei vor fi si gazdele turneului final.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.