Home Sport Sa fie anul lui Piti?

Sa fie anul lui Piti?

DISTRIBUIŢI

Desi nu se pot trage concluzii, inca e devreme, semnele care vin dinspre Ghencea trebuie catalogate drept incurajatoare. Steaua si-a revenit, nu mai da rateuri ca in precedenta editie. Ea traverseaza o perioada fasta si, deloc surprinzator, s-a instalat in fotoliul de lider al campionatului. Partidele disputate in Divizia A ne-au infatisat o garnitura ros-albastra stapana pe sine, dornica sa evadeze din pluton. Nu a oferit prea des spectacol, cine face asta tot timpul?, insa si-a cunoscut interesul. Scopul sau a fost acela de a aduna puncte, mai ales in confruntarile cu Dinamo si Rapid, rivalele la titlu. Iar cum Piturca s-a dovedit a fi un bun strateg, el si-a atins obiectivul, cu o victorie si un egal in compania echipelor bucurestene. Au cartit unii, vazand in pragmatismul elevilor lui Piti mai degraba un defect, dar in van. Ideea e ca mecanismul incepe sa functioneze tot mai bine, ceea ce mareste sperantele suporterilor ca titlul va poposi din nou in Ghencea.

Meritele antrenorului Piturca nu pot fi contestate. El l-a readus in circuit pe Rachita, -betonandu-si- astfel apararea. El l-a asezat intre buturi pe Hamutovski, un excelent portar bielorus, pariul fiind ca si castigat. El l-a aruncat in valtoarea luptei pe Nesu, iar junele fundas stanga creste pe zi ce trece. Tot el, Piti, a vazut in Pitu un posibil salvator ale Stelei, deci inca o bila alba. Iar lista nu se inchide aici… Astfel, inspirat si tenace, tehnicianul in cauza o aduce pe Steaua, incet, dar sigur, in postura de odinioara: de formatie care-si priveste adversarele de sus, de la inaltimea unui merituos lider. Sigur, drumul spre Europa e lung si sinuos, multe mai sunt de pus la punct, dar, orice s-ar obiecta, militarii au pasit cu dreptul in actuala editie. E primul pas. Si poate ca venirea lui Galca, a carui experienta nu mai necesita vreo subliniere, ar da si mai multa greutate angrenajului, fostul -spaniol- putand prelua din mers fraiele compartimentului median, alaturi de Aliuta.

Fireste ca nu numai Divizia A e miza ros-albastrilor. Insistand asupra traseului din Cupa UEFA, sa admitem ca sortii n-au fost generosi cu echipa noastra. Southampton nu-i vreo celebritate in Insula, dar a fost capabila sa bata pe Manchester, in vreme ce antrenorul sau, scotianul Gordon Strachan, trece drept un personaj care pregateste minutios fiecare batalie a -sfintilor-. Care sa fie sansele Stelei, miercurea viitoare, la Southampton, in jocul tur? Cele ale unui outsider, sa fim realisti. Dar sa nu omitem aspectul ca stelistii au evoluat mai mereu bine in compania englezilor, carora le-au facut zile fripte. Pe unii au izbutit sa-i elimine (West Ham United), pe altii i-au ratat la mustata (Aston Villa). Piti trebuie insa sa le puna pana la saturatie caseta cu West Ham, -ciocanarii- de atunci fiind destul de apropiati valoric de -sfintii- actuali ai lui Strachan. Nu ne imbatam cu apa rece, dar ca sa ajungi la izbanda, mai intai e cazul sa crezi in ea.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.