Zidane si Inzaghi vor lipsi la primul meci
Amicalele de sambata au lasat serioase urme in loturile Frantei si Italiei, care au pierdut oameni de baza pentru meciurile de debut in Cupa Mondiala. Astfel, Zinedin Zidane va lipsi la meciul de vineri, Franta-Senegal, dupa autoaccidentarea la qvadripcesul stang survenita in timpul jocului contra Correei de Sud. Gravitatea leziunii nu se cunoaste cu exactitate, dar este posibil ca Zizou sa fie menajat si in cea de-a doua partida din grupa. In aceeasi situatie se afla si Filippo Inzaghi, care este obligat la zece zile de pauza, dupa lovitura la genunchiul stang primita in partida cu japonezii de la Kashima. Cu certitudine, el nu va fi folosit la intalnirea cu Ecuador, programata la 3 iunie. Italienii au avut parte ieri si de o alta surpriza, un test antidoping inopinat. Toldo, Cannavaro, Di Livio si… Inzaghi au trebuit sa se supuna controlului.
Portarul Bonano va purta tricoul cu numarul 10 din selectionata Argentinei
Comitetul Executiv al FIFA a refuzat sa acorde oficialilor argentinieni permisiunea de a retrage tricoul cu numarul 10 din selectionata Argentinei, in onoarea fostului fotbalist Diego Maradona, desi organizatorii Cupei Mondiale din Japonia si Coreea de Sud acceptasera propunerea sud-americanilor.
-Exista un regulament care trebuie respectat. Nu exista nici un motiv pentru retragerea acestui tricou. Este posibil ca in viitor si alte federatii sa solicite un astfel de privilegiu si vom avea pe tricouri numere de ordinul sutelor-, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele FIFA, Joseph Blatter.
Astfel, tricoul cu numarul 10 va fi purtat de al treilea portar al selectionatei Argentinei, Roberto Bonano. -Numarul zece argentinian va avea dreptul sa joace cu mana-, a spus Blatter, referindu-se la golul marcat cu mana de Maradona in meciul cu echipa Angliei din cadrul Cupei Mondiale din 1986. Presedintele Federatiei Argentiniene de Fotbal, Julio Grondona, nu s-a opus deciziei forului mondial.
Primele acte de huliganism
O echipa a unei televiziuni japoneze a fost agresata de cativa huligani in apropierea unui bar, proprietate a unui cetatean britanic, informeaza postul TV Tokyo. Echipa tv realiza, in orasul thailandez Pattaya, un reportaj despre huligani. Patru jurnalisti ai televiziunii nipone luau un interviu, in apropierea barului respectiv, cand mai multi barbati, care pareau de origine europeana, i-au atacat. Agresorii au utilizat gaze lacrimogene. Cei patru angajati ai televiziunii japoneze au suferit rani usoare. Mai multe grupuri de suporteri radicali, veniti din Europa pentru a asista la meciurile Cupei Mondiale, au facut escala in Thailanda, in drum spre Coreea de Sud si Japonia.
Accidentarea mijlocasului irlandez Jason McAteer nu este grava
Suporterii irlandezi s-au aratat extrem de afectati de accidentarea suferita la genunchiul stang de mijlocasul Jason McAteer, sambata, intr-un meci amical cu echipa japoneza Sanfrecce Hiroshima. Ieri insa a fost ziua vestilor bune si, in urma unui nou control medical, s-a constatat ca situatia nu este asa grava, existand sanse ca fotbalistul ce imbraca in mod curent tricoul team-ului englez Sunderland sa fie restabilit pentru intalnirea cu selectionata Camerunului, care se va disputa sambata. -Am fost speriat de aceasta accidentare, dar finalmente s-a dovedit ca nu este nimic grav-, a declarat McAteer, dupa ce a fost supus unor examene medicale amanuntite.