In fine, responsabilii clubului Al Ain au fost de acord sa rezilieze contractul antrenorului Anghel -Puiu- Iordanescu, pentru ca acesta sa preia conducerea tehnica a reprezentativei Romaniei. Noutatea a fost anuntata, cu surle si trambite, chiar pe site-ul oficial al Confederatiei Asiatice de Fotbal (AFC).
Astfel, insusi presedintele clubului Al Ain, seicul Mohammed bin-Zayed, a decis sa rezilieze contractul generalului, dar numai dupa ce echipa si-a asigurat calificarea in sferturile de finala ale Cupei Cupelor Asiei, dupa 1-2 si 2-0 (pe teren propriu) cu iordanienii de la Al Wahdat. -Calificarea in sferturile de finala ale Cupei Cupelor Asiei l-a convins pe exigentul seic Mohammed bin-Zayed sa-l elibereze pe Iordanescu din functie, cu anumite conditii-, scrie site-ul AFC. Sursa citata mentioneaza ca seicul doreste ca Federatia Romana de Fotbal (FRF) sa plateasca o compensatie. Potrivit site-ului UEFA, presedintele clubului Al Ain a cerut ca FRF sa plateasca 390.000 de euro pentru rezilierea contractului antrenorului roman. De asemenea, seicul doreste sa fie gasit un nou antrenor pentru a-l inlocui pe Iordanescu. La care insusi generalul l-a propus pe Costica Stefanescu, care i-a fost secund la echipa nationala a Romaniei.
Nici presa europeana n-a ramas insensibila apropo de acest eveniment. Sub titlul -Iordanescu este liber sa preia Nationala Romaniei-, site-ul UEFA noteaza ca tehnicianul roman va fi numit saptamana viitoare la conducerea primei reprezentative romane, dupa ce clubul Al Ain a fost de acord cu rezilierea contractului. Iordanescu va avea un contract cu FRF pentru o perioada de doi ani si jumatate. Tot site-ul UEFA noteaza ca secretarul general al FRF, Cristian Bivolaru, a declarat ca Iordanescu va prelua reprezentativa Romaniei pe data de 10 ianuarie, iar doua zile mai tarziu va anunta numele celor 22 de jucatori care vor participa la turneul din Portugalia.
Pentru cei care nu stiu, reamintim ca, sub conducerea lui Anghel Iordanescu, selectionata Romaniei a ajuns in sferturile de finala ale Cupei Mondiale din anul 1994, a disputat saisprezecimile Cupei Mondiale din 1998 si s-a calificat la Campionatul European din 1996.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane