Portarul reprezentativei Sloveniei, Jasmin Handanovici a devenit indisponibil pentru meciurile cu România, din 2 şi 6 iunie, din preliminariile Campionatului European din 2008, selecţionerul Matjaz Kek (foto) înlocuindu-l cu Igor Nenezici, de la Primorje, în vârstă de 23 de ani. Potrivit site-ului oficial al Federaţiei Slovene de Fotbal, Jasmin Handanovici s-a accidentat în finala Cupei Sloveniei, în care echipa sa, FC Koper, a învins cu scorul de 1-0, formaţia NK Maribor. Naţionala României va întâlni reprezentativa Sloveniei la 2 şi 6 iunie, primul meci urmând să se dispute la Celje, la ora 21.45, iar al doilea la Timişoara, la ora 21.00, în grupa G a preliminariilor CE 2008.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane