Home Sport SIMONA HALEP debuteză în 2015 împotriva unei jucătoare din Germania

SIMONA HALEP debuteză în 2015 împotriva unei jucătoare din Germania

DISTRIBUIŢI

SIMONA HALEP a aflat sâmbătă dimineaţă numele primei adversare pe care o va întâlni în 2015. Românca va debuta luni în turneul de la Shenzen, unde este principala favorită.
 
SIMONA HALEP o va întâlni în runda inaugurală al turneului de la Shenzen (China) pe jucătoarea germană Annika Beck, aflată pe locul 53 în ierarhia WTA. În vârstă de 20 de ani, Annika Beck e una dintre cele mai talentate tinere jucătoare ale momentului, iar specialiştii se aşteaptă că anul acesta să pătrundă în top 20.
 
 
SIMONA HALEP şi Annika Beck s-au mai întâlnit până în prezent de trei ori, scorul la general fiind 2-1 în favoarea compatrioatei noastre:

2013, ‘s-Hertoghenbosch: 6-1, 2-6, 6-3 pentru Simona;

2014, Doha: 6-4, 6-1 pentru Simona;

2014, ‘s-Hertoghenbosch: 5-7, 3-2 pentru Annika (Simona s-a retras).

Dacă se va califica, Simona Halep o va întâlni în turul doi pe învingătoarea dintre Anna-Lena Friedsam şi Natalia Vikhlyantseva.

Pe tabloul principal al turneului de la Shenzen mai sunt prezente încă trei românce. Alexandra Dulgheru o va întâlni pe Zheng Saisai (China), Monica Niculescu pe Polona Hercog (Slovenia), în timp ce Raluca Olaru o va întâlni pe Katerina Siniakova (Cehia).

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.