Tenismena Simona Halep se menține pe treapta a cincea a clasamentului feminin mondial, cu un total de 5.340 de puncte. Ea a avut o evoluție entuziasmantă săptămâna trecută, când a evoluat la turneul de categorie Premier Mandatory de la Madrid. Românca a reușit să meargă până în ultimul act al competiției, unde a cedat în fața rusoaicei Maria Șarapova, în ciuda faptului că reușise să își adjudece primul set și părea că va ridica trofeul deasupra capului, scor 1-6, 6-2, 6-3. „Am mai jucat cu Simona de două ori, dar acum ea este cu adevărat la un alt nivel. Nu ştiu cum am reuşit. În primul set nu i-am pus probleme, acesta este tenisul pe care îl poate juca ea. Ştiam că trebuie să joc diferit după primul set pentru a câştiga meciul. Pentru mine toate turneele sunt importante. Anul trecut am fost aproape, iar astăzi nu am avut un prim set bun, dar ştiam că nu este totul terminat”, a comentat Șarapova la finalul întâlnirii, ea urcând de pe poziția a noua pe a șaptea grație rezultatelor obținute în Spania.
Liderul clasamentului mondial feminin este în continuare americanca Serena Williams (11.590 de puncte), urmată de chinezoaica Na Li (7.475) și poloneza Agnieszka Radwanska (6.290).