Home Sport Splendoare in iarba

Splendoare in iarba

DISTRIBUIŢI

Niciodata fotbalul n-a fost mai frumos decat miercuri seara, pe -Old Traffod-, la ceea ce presa a denumit duelul gigantilor, Manchester – Real! A fost, parca, un vis! Un spectacol uluitor, chiar peste cel din prima mansa, de la Madrid, cand -realistii- dadusera o veritabila proba de maiestrie, reducandu-i la tacere pe -diavolii- lui Sir Alex Ferguson, marele perdant al sferturilor. Manchester va privi, asadar, finala, marea finala din 28 mai, din lojele arenei sale. Este o dezamagire uriasa, pe care o intelegem, pentru ca astfel de momente – cand poti castiga trofeul suprem pe stadionul tau, in aplauzele fanilor in delir – apar rar, extrem de rar, si nu trebuie ratate. Dar Manchester nu are ce sa-si reproseze. A jucat, a luptat admirabil, a crezut intr-o minune, insa a dat peste o echipa de -extraterestri-. A avut practic ghinionul sa dea peste un Real mult mai bun. Un Real de nestavilit. Un Real care nu intra pe gazon pentru a juca, ci, aidoma brazilienilor din deceniile trecute, de pe vremea lui Zico si Socrates, pentru a desena toate frumusetile sportului-rege. Realul este floarea care se deschide incantator, spre deliciul suporterilor sai din intreaga lume, este garantia ca fotbalul are nu doar trecut, ci si un viitor ispititor…

Nici un moment, pe -Old Trafford-, acest -Teatru al viselor-, nu s-a pus problema calificarii. Manchester, ca orice echipa britanica, s-a batut cu indarjire pana la capat, dar ce sa faci atunci cand Ronaldo iti reaminteste ca este cel mai valoros atacant din lume? Raul a rezolvat partida tur, Ronaldo – returul. Langa acestia insa a -dansat- o echipa de alti 10 magnifici, al caror unic crez este sa mangaie mingea la fiecare atingere. Ar fi pacat ca Realul sa nu ia cel de-al zecelea trofeu UEFA Champions League! Il merita cu prisosinta. Cand ai un Zidane la conducerea jocului, iar in atac poti schimba un Raul cu un Ronaldo, silit de conjunctura, tu, antrenorule, nu poti fi decat fericit! Del Bosque primea, la finalul unei intalniri pe care probabil o veti povesti si nepotilor, felicitarile lui Ferguson. Era, daca vreti, un omagiu adus fotbalului pe care il visam cu totii, in noptile lungi si ploioase, dar pe care nu-l practica decat Realul, campioana de fapt si de drept a Europei.

Desi dramatica, cealalta partida a sferturilor, Milan – Ajax, a cazut parca in umbra regalului despre care am vorbit. Inzaghi a propulsat-o pe Milan in penultima faza a competitiei, prin insistenta sa -diavoleasca-. A marcat un gol, l-a construit pe ultimul. Cel decisiv. Lobont a aparat fenomenal, de fapt a fost cel mai bun meci al sau din actuala editie a Ligii, insa -Pippo- Inzaghi a aratat inca o data ca este cel mai oportunist varf din -Il Calcio- si nu numai. Scriem despre Inzaghi dar, volens-nolens, gandul ne zboara tot la magicul Real, caruia ii prevestim o noua aparitie, la finele lunii mai, in fief-ul lui Beckham si Giggs! Pentru cea de-a zecea intalnire cu gloria. Iubirile adevarate razbesc intotdeauna, nu?

REZULTATE TEHNICE

Manchester United – REAL MADRID 4-3 (1-1)/in tur 1-3

Au marcat: Van Nistelrooij (*43), Helguera (*52 – autogol), Beckham (*71, *85)/Ronaldo (*12, *50, *59)

AC MILAN – Ajax Amsterdam 3-2 (1-0)/in tur 0-0

Au marcat: Inzaghi (*30), Sevcenko (*65), Tomasson (*90)/Litmanen (*63), Pienaar (*78)

– Echipele scrise cu majuscule s-au calificat in semifinale

PROGRAMUL SEMIFINALELOR

Real Madrid – Juventus Torino

AC Milan – Internazionale Milano

– Turul se va disputa pe 6/7 mai, iar returul pe 13/14 mai

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.