Succesul reprezentativei de tenis de masă feminin a României asupra Coreei de Sud poate fi considerat cel mai mare șoc al Campionatelor Mondiale pe echipe de până acum, a notat, vineri, pe site-ul oficial, forul internațional.
„Țările asiatice bătându-le pe cele europene în competițiile europene s-a întâmplat de atâtea ori în era modernă, încât a devenit o obișnuință. Totuși, vineri după amiază la Tokyo, lucrurile s-au inversat. În prima divizie, Coreea de Nord a învins Ucraina, dar au urmat două victorii pentru echipele de pe bătrânul continent; Olanda a trecut de Taiwan înainte ca România să realizeze ceea ce poate fi considerat cel mai mare șoc al turneului de până acum”, a notat federația internațională.
Editorialistul ITTF, Ian Marshall, a povestit dramatismul ultimului set, unul în care Bernadette Szocs a condus-o pe Yang Haeun cu 5-0, a fost egalată la cinci, însă a reușit să își revină și să câștige următoarele șase puncte consecutiv și astfel să obțină o victorie mare pentru România. „Favorite 9, româncele au bătut Coreea de Sud, cap de serie numărul trei și medaliată cu bronz în urmă cu doi ani la Campionatele Mondiale de la Dortmund. Mai departe a fost o competiție pe echipe, iar Elizabeta Samara, Daniela Monteiro-Dodean și Bernadette Szocs au obținut câte o victorie. În meciul decisiv, Szocs și Yang Haeun și-au împărțit seturile. În ultimul set, Bernadette Szocs conducea cu 5-0, însă Yang Haeun a câștigat următoarele trei puncte. Viorel Filimon, antrenorul României, realizând momentul bun prin care trecea Coreea de Sud a solicitat time out pentru a calma corabia și a menține avantajul. Totuși, Yang Haeun a egalat la 5, iar balanța înclina acum în favoarea Coreei de Sud. Însă nu, Bernadette Szocs a câștigat următoarele șase puncte”, a adăugat Marshall.
Naționala feminină de tenis de masă a României s-a calificat în sferturile primei divizii de la Campionatul Mondial pe echipe de la Tokyo, după ce a învins, vineri, cu scorul de 3-2, reprezentativa Coreei de Sud, informează site-ul oficial al competiției.
Elizabeta Samara a învins-o pe Haeun Yang, scor 3-2 și a pierdut meciul cu Hyowon Seo, scor 1-3. Bernadette Szocs a fost învinsă de Hyowon Seo, scor 3-1, dar a câștigat meciul cu Haeun Yang, scor 3-2, iar Daniela Dodean a trecut de Hajung Seok, scor 3-2.
În sferturi, România va întâlni echipa statului Singapore.