Suntem convinsi ca foarte putini iubitori ai fotbalului ar fi pariat pe o victorie a Universitatii Craiova in Giulesti, chiar daca traditia intalnirilor directe -glasuia- altfel, nu de putine ori oltenii incurcand socotelile Rapidului – sa nu uitam ca -juvetii- chiar au -ajutat- formatia din Grant, cu ani in urma, sa pice in esalonul secund, dupa un succes la Bucuresti! Ca sa nu mai amintim despre un episod negru in istoria feroviarilor, petrecut prin *98, dar in Banie, cand -Stiinta- a tinut in sah pe Rapid, 2-2, si a -trimis- titlul in tabara Stelei… Antecedentele exista, sunt arhicunoscute, dar, accentuam, inaintea ultimei confruntari, aproape nimeni n-ar fi mizat pe un -2- solist, luand in calcul pozitiile in clasament ale celor doua echipe. Si totusi, Craiova a batut clar, cu un 2-0 care nu permite amfitrionilor sa se ascunda in spatele scuzelor. Justificarile nu-si au rostul. Oltenii, cu cutitul la os, au jucat cu acea disperare pe care ti-o da imaginea unui clasament in care te afli pe locurile retrogradabile. Altfel spus, -Stiinta- a luptat cu indarjire pentru fiecare minge, pentru fiecare metru de teren, s-a aparat -ca la Rovine-, a tasnit rar pe contraatac (dar cand a facut-o, s-a simtit pericolul) si a punctat prin doi jucatori anonimi in peisajul primei divizii: Stancu si Savu. A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale alb-albastrilor, daca nu cel mai bun, din mandatul lui Sorin Cartu, antrenorul care s-a inhamat la o munca deloc usoara – aceea de salvare a echipei de la o rusinoasa alunecare la matineu – si care este nevoit sa-si atinga obiectivul cu un lot destul de -subtire-, mai ales in compartimentul ofensiv. Probabil ca Sorin a inteles in cele din urma ca e cazul sa dea credit celor tineri – astfel ca Stancu, Plesan, Stoianof isi pot demonstra acum calitatile… Si mai are ceva Craiova. Un portar de certa valoare, pe bosniacul Guso. Cel care, ca si in Ghencea, a aparat excelent pe Giulesti, salvandu-si echipa din cateva situatii critice, ba chiar de la un autogol, cand Rada trimisese balonul spre vinclul propriei porti. Victoria Universitatii este, in mare masura, victoria lui Guso in lupta cu atacantii liderului!
– Liderul nu mai sperie pe nimeni
Amintind de Rapid, sa notam regresul alarmant din jocul acestuia. Fata de sezonul de toamna, giulestenii sunt in mare pierdere de viteza, au devenit o formatie de pluton care nu mai inspira teama nimanui, iar rezultatele o confirma din plin: in cele cinci etape din retur, o victorie – doua egaluri – doua esecuri (nota bene, ambele pe teren propriu!). Prestatia visiniilor lasa de dorit. Constructia e moale, previzibila, atacul nu e percutant. Nici Bratu, nici Niculae nu se mai -lipesc- la gol. Golul lasat de plecarile lui Schumacher si Maldarasanu este in continuare neacoperit. Bisconti pune osul, dar n-are clasa lui Schumi. Cand nu e nici Sabau, care este si el, deocamdata, de neinlocuit in angrenajul liderului, deruta se amplifica, traseele spre buturile adverse devin drumuri infundate. Mircea Rednic simte primejdia, dar sta – inca! – la adapostul punctelor agonisite in tur. Au mai ramas opt, dar Steaua se apropie, tiptil-tiptil, si orice e posibil. Inclusiv o rasturnare spectaculoasa a situatiei. N-ar trebui sa ne mai surprinda nimic. Campionatul intern, desi mai corect decat in anii precedenti, este modest valoric. Sugestiva ne apare, daca vreti, lupta pentru titlu, in care scenele sunt nu atat amuzante, cat mai ales triste. De ce? Inclinam sa credem ca nici una dintre combatante nu are argumente pentru a tinde spre Europa. Ce sa cautam in intrecerile continentale, cand, de fapt, nu mai avem resurse nici macar pentru a multumi publicul autohton?! Nici Rapid, nici Steaua, nici National nu sunt capabile sa ne reprezinte onorabil in eurocupe. Inutil sa mai pomenim de Dinamo. Toate sunt, cu regret, o apa si-un pamant! Toate traiesc intens bucuria unui triumf, pentru ca in etapa urmatoare sa plonjeze in penibil. Lipsa valorii e cea dintai cauza, apoi urmeaza celelalte, indeobste cunoscute… Cazul Rapidului e elocvent, inconstanta si deruta care au atins lotul aflat sub comanda lui Rednic nu mai trebuie scoase in relief. Se vad de la o posta. Vina apartine insa si conducatorilor, intrucat a vinde ce ai mai de pret la mijlocul intrecerii, mizand pe avansul considerabil din clasament, este un demers cel putin riscant. Foamea de bani pare sa nu mai aiba insa nici o limita. Simptomatic. Pentru Rapid, dar si, largind sfera discutiei, pentru intreg fotbalul romanesc.
