Echipa de baschet masculin „U” Mobitelco BT Cluj a pierdut, marți, cea de-a doua partidă jucată în cadrul Grupei E a FIBA Eurochallenge, 63-87 în fața belgienilor de la Antwerp Giants. Românii s-au ținut bine în prima jumătate a partidei, fiind conduși la numai patru puncte diferență, 36-40, dar finalul de meci le-a aparținut gazdelor, care s-au distanțat și au învins fără prea mari emoții. Cel mai bun marcator al formației noastre a fost Krstanovici, cu 21 de puncte, urmat în această ierarhie de Lawrence (15), Dykes (11), Morris (8), Mijovici (5) și Silvășan (3). Din echipa belgiană s-au remarcat Roll, cu 24 puncte, și Black, cu 16. În prima etapă, „U” a fost învinsă acasă de Elan Chalon, 81-85. Următorul meci al clujenilor din FIBA Eurochallenge va avea loc pe 22 noiembrie, când se va deplasa pe terenul lui Enisei.
Robert Jugravu