Forul european de fotbal va prezenta la FIFA și la Uniunea Europeană o rezoluție prin care cere ca jucătorii care nu au împlinit 18 ani să nu se poată transfera într-o altă țară, chiar dacă dețin titlul de fotbalist profesionist. „Noi acum trebuie să discutăm și să definim termenii cu FIFA și apoi cu UE, pentru a fi în acord cu regulile și să putem preveni ca centrele de formare să fie «prădate» de cluburile bogate“, a declarat directorul de comunicare al UEFA, William Gaillard.
Michel Platini, președintele forului european, a ținut să mulțumească membrilor consiliului strategic al UEFA, care a fost de acord cu această propunere. „Este în primul rând o problemă morală și etică, avem datoria de a lua măsuri de protejare a tinerilor jucători și a cluburi care îi formează. Sunt foarte mulțumit că oamenii-cheie din familia fotbalului european au o viziune comună pe această temă majoră și țin să salut semnarea acestei importante rezoluții“, a declarat francezul.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane