Home Sport Ulpimex Galati si Dinamo Brasov, incriminate pentru -meci strategic-

Ulpimex Galati si Dinamo Brasov, incriminate pentru -meci strategic-

DISTRIBUIŢI

Dupa ce s-a tot discutat, de atata amar de vreme, despre partidele strategice din fotbal, iata ca -moda- a prins si pe semicercuri. Astfel, dupa indelungi dezbateri, Consiliul Director al Federatiei Romane de Handbal (FRH) a stabilit, in sedinta de ieri, ca meciul dintre CSU Ulpimex Galati si Dinamo Brasov, din cadrul turneului masculin de la Buzau, a fost unul strategic! Membrii Consiliului Director al FRH au analizat caseta cu inregistrarea partidei si au decis, pe baza declaratiilor observatorilor intalnirii, sa sanctioneze ambele echipe cu meci pierdut, cu scorul de 0-10.

-In urma analizei facute in Consiliul Director am decis, in unanimitate, aceasta sanctiune pentru cele doua echipe. In plus, la prima abatere de acelasi gen, cele doua formatii vor fi excluse din campionat-, a precizat fostul campion mondial Mihai Marinescu, secretarul general al FRH.

Conform statutului FRH, au fost desemnati cinci observatori, cu mare experienta, pentru a urmari partidele din cadrul turneului masculin de la Buzau. Asemeni juratilor din sistemul Justitiei americane, ei au stabilit in corpore ca intalnirea dintre CSU Ulpimex Galati si Dinamo Brasov, incheiata cu scorul de 26-21, nu s-a disputat corect. E vorba de fostii celebri handbalisti Gheorghe Goran si Radu Voina, fostii arbitri internationali Valter Dancescu, Jean Mateescu, precum si de observatorul Mihai Bocan.

In cadrul aceleiasi sedinte, membrii Consiliului Director au hotarat suspendarea pentru sase etape a arbitrilor Gheorghe Talvac si Nicolae Untsch, pentru -prestatie necorespunzatoare-

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.